„Clădirea trebuie demolată imediat”

Livia Botici

O clădire din Deva, ridicată de doi ani de zile, pe o suprafaţă mult mai mare decât cea concesionată de proprietar, de la primărie, şi fără ca acesta să fi avut autorizaţie de construcţie, stă încă în picioare, cu toate că Inspectoratul de Stat în Construcţii Hunedoara a dispus, în urmă cu mai bine de un an, ca imobilul să fie demolat. Pentru că nu a pus în practică dispoziţia inspectorilor în construcţii, Primăria din Deva riscă sancţiuni.

A fost dispusă demolarea

Clădirea cu pricina, care aparţine lui Ioan Bulcu, se află în Deva, la intersecţia străzilor Nicolae Bălcescu, cu Mihai Eminescu, în imediata apropiere a supermarketului PROFI. În anul 1997, bărbatul a luat în concesiune de la Primăria Deva, un teren cu o suprafaţă de 25 de metri pătraţi. Cu toate acestea, potrivit reprezentanţilor primăriei, în anul 2008, Ioan Bulcu a construit acel imobil, ilegal, pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, adică mult mai mult decât terenul pe care îl are în concesiune. De asemenea, lipseşte cu desăvârşire şi o autorizaţie de construcţie. „Până acum câţiva ani, în acel loc funcţiona, legal, un chioşc. În anul 2008, Ioan Bulcu a început să construiască această clădire, fără a avea vreo autorizaţie din partea Primăriei Deva. În februarie 2009, în urma unui control pe care l-am efectuat acolo, am trimis municipalităţii o notă de control, prin care am dispus demolarea clădirii. Deciziile pe care noi le emitem către primării au caracter obligatoriu şi trebuie puse în practică, fără echivoc. Primăria Deva a aplicat o amendă de 1.000 de lei şi i-a pus în vedere proprietarului să intre în legalitate. Vom lua toate măsurile, pentru ca acea clădire să fie demolată”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, arhitectul Valentin Anghel, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Hunedoara.

„Am fost înşelat”

Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, Ioan Bulcu, proprietarul clădirii cu pricina, spune că este victima a trei persoane „sus puse”. „Am semnat un contract, în 2008, cu o firmă de construcţii, SC Super House SRL, din Brad, care să obliga să ridice clădirea şi să se ocupe de obţinerea avizelor. Administratorul acestei societăţi comerciale, un cetăţean româno-american, Octavian Mocanu, a venit însoţit de arhitectul Leonard Armăşescu, nepotul arhitectului Dumitru Armăşescu, şi de o doamnă, inspector vamal în Deva, care a venit îmbrăcată în uniformă, şi mi-au garantat că îmi vor obţine toate documentele necesare. Domnul Mocanu s-a apucat de construit subsolul şi parterul şi apoi a spus că a fost furat restul materialelor şi a oprit construcţia. Între timp, m-am interesat la primărie dacă au fost obţinute toate avizele, dar am aflat că nu exista nici un aviz, iar de atunci, cei trei se ascund de mine. Imediat, am făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, pentru înşelăciune, iar în data de 21 iunie, voi avea primul termen de judecată”, a declarat Ioan Bulcu.

În aceste condiţii, clădirea va trebui să fie demolată, mai ales că, peisajul arhitectural din acea zonă are de suferit din cauza ei.

One thought on “„Clădirea trebuie demolată imediat”

  • 8 iunie 2010 la 9:39
    Permalink

    Caz similar in Hunedoara : cladirea d-lui Mihai Leu de langa stadion ..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare