„Călcaţi” de tren
Echipa din liga secundă Minerul Lupeni a pierdut la un scor umilitor, 0-3, meciul amical de verificare, disputat în deplasare cu gruparea din Liga a treia CFR Marmosim Simeria. Eşecul în faţa ceferiştilor antrenaţi de Mirel Biriş este cel mai drastic suferit de elevii lui Petre Gigiu în jocurile de verificare. Golurile simerienilor au fost semnate de D. Dăscălescu (10 şi 22) şi Sergiu Boloş (67). Mureşul Deva va susţine, azi de la ora 11.00, un meci amical cu Arieşul Turda, pe teren propriu, iar sâmbătă va juca, tot acasă, cu Jiul Petroşani.