Toate articolele cu Tag-ul: "hunedorenii"

Tags: ,

Hunedorenii, chemaţi să-şi protejeze pădurile


Carmen Cosman

Hunedorenii, alături de ceilalţi români, sunt chemaţi să semneze o petiţie prin care cele mai valoroase păduri să fie incluse în patrimoniul UNESCO.

Avem multe păduri valoroase…
Pădurile României, sau măcar cele mai valoroase, ar putea fi protejate, prin includerea lor în patrimoniul UNESCO. Militanţii ecologişti ai Greenpeace au lansat un apel  prin care îi invită pe oameni să susţină demersul lor şi, bineînţeles, să semneze petiţia lansată în acest sens. “Greenpeace a iniţiat o campanie pentru includerea celor mai valoroase păduri din România în patrimoniul mondial UNESCO. În lume, 14 alte ţări au reuşit să protejeze astfel păduri valoroase”, spun reprezentanţii Greenpeace.
În judeţul Hunedoara, există mari suprafeţe de pădure valoroasă, protejată deja de lege, ca de pildă, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Domogled – Valea Cernei, dar şi pădurea care se întinde  în zona Uricani – Câmpu lui Neag, considerată a fi singurul peisaj forestier intact existent în Europa.

Dar există şi multe nereguli
Însă există şi multe probleme cu defrişările din pădurile judeţului. Numai în ultima perioadă, s-a vorbit despre defrişările din zona tampon a Parcului Naţional Retezat, făcute în numele atacului gândacului tipograf, iar ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a confirmat neregulile din exploatare. De asemenea, defrişări necontrolate au fost semnalate şi pe DN 7 A, drumul care leagă Petroşaniul de Voineasa, prin Obârşia Lotrului. Dreptunghiuri de mari dimensiuni au fost decupate în falnica pădure de odinioară, iar peisajul este apocaliptic. Nu puţini sunt turiştii care se opresc şi se întreabă cine anume a putut gira această tăiere la ras, care a ciopârţit codrul şi a schimonosit versantul. În apropiere se află situl Natura 2000, o arie protejată, care va fi afectată, la rândul ei, de  aceste defrişări. O altă zonă cu probleme este la Câmpu lui Neag – Uricani, unde pădurea este exploatată de divizia din România a unei firme austriece. Firma respectivă a fost acuzată chiar de ecologişti că distruge zona prin modul în care exploatează lemnul, o zonă situată periculos de aproape de peisajul forestier intact, unic în Europa.

Publicat in Actualitate Comentarii (0)

Tags: , ,

Au mers la pescuit, dar au sfârşit înecaţi în apele Mureşului


Livia Botici

Doi bărbaţi, ambii din municipiul Hunedoara, au fost descoperiţi, ieri, fără suflare, în apele Râului Mureş. Potrivit soţiei unuia dintre aceştia, hunedorenii au plecat la pescuit duminică dimineaţa, iar de atunci, nimeni nu a mai putut să ia legătura cu ei.

Bunurile lor erau pe mal
Atunci când au plecat la pescuit, cei doi bărbaţi, unul de 54 de ani şi celălalt de 43 de ani, le-au spus familiilor lor că merg să pescuiască la Mureş, pe raza comunei Gurasada. Din momentul în care au ajuns pe malul apei, nimeni nu a mai putut să ia legătura cu ei, timp de două zile, pentru că nici unul nu a mai răspuns la telefon. Speriată, ieri dimineaţă, soţia bărbatului mai în vârstă a anunţat postul de Poliţie din Gurasada, dându-i dispăruţi pe cei doi pescari. În timp ce-i căutau pe malul Râului Mureş, pe raza satului Câmpuri Surduc, poliţiştii au descoperit un cort, un autoturism Dacia 1300, mai multe haine, telefoane, portmonee şi alte bunuri, despre care au bănuit că sunt ale celor doi dispăruţi. Imediat au fost chemaţi în ajutor şi angajaţii Inspectoratului Judeţean de Urgenţă, pentru că se contura tot mai mult ipoteza că pescarii s-au înecat.

Şase ore de căutări
Înarmaţi cu o barcă şi cu instrumente de căutare pe fundul apei, cinci pompieri au patrulat în aval de locul unde au fost descoperite bunurile celor doi pescari. După primele două ore de cercetare a râului, la 10 kilometri distanţă de locul de campare, în localitatea Dobra, a fost găsit trupul fără viaţă a bărbatului de 43 de ani. Apoi, la distanţă de alţi 10 kilometri, pe raza localităţii Zam, pompierii au descoperit şi cadavrul celuilalt bărbat. Ambii pescari erau la suprafaţa apei, iar corpurile lor erau agăţate de vegetaţia de pe râu. Cea mai plauzibilă ipoteză este aceea că, probabil, unul dintre aceştia a intrat în apă şi nu a mai putut să se ţină la suprafaţă, iar prietenul său a sărit să-l salveze, astfel, sfârşind amândoi în apa Mureşului.

Publicat in Eveniment, Flash Comentarii (1)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

webpro_ro
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 20:31 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 20:31 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 20:31 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 20:31 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 20:31 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 20:31 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 20:31 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -9°C Înnorat
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale