Actualitate

Pe scena deveană, musical rock în regie turcească

Magdalena Şerban

Mâine, începând cu ora 19, pe scena Teatrului de Artă din Deva, va avea loc premiera comediei politice „Moartea accidentală a unui anarhist”, de Dario Fo, montată de remarcabilul regizor turc Kemal Başar (foto), prezent ieri la Deva într-o conferinţă de presă, alături de Light designerul Yuksel Aymaz, gazdele MC Ranin (directorul artistic al teatrului şi totodată scenograf), Nelu Ardelean (directorul teatrului devean), coregraful Hugo Wolff, precum şi actorii Sebastian Marina şi Doru Presecan.

Atât de actual
Subiectul lui Dario Fo este inspirat din cazul real al „morţii accidentale” a activistului politic Giuseppe Pinelli, survenită la comisariatul de Poliţie din Milano, în circumstanţe neclare, în anul 1969. Explicaţia oferită de autorităţi privind cauza morţii a fost aceea că interogatul a căzut de la fereastră. Astfel, se abordează o tematică extrem de actuală în contextul socio-politic din România, şi anume, tratamentul aplicat militanţilor politici şi a exercitării dreptului la liberă exprimare. “Uneori, oamenii sunt întrebaţi: vreţi libertate?! Atunci, vă mai dăm puţină libertate şi veţi fi puţin mai liberi. În realitate, nu există mai multă sau mai puţină libertate, ori eşti liber, ori nu! Mesajul scriitorului italian este foarte limpede la lectură, iar ceea ce vreau eu să subliniez în spectacolul de la Deva este că numai o presă şi o justiţie libere pot schimba lumea”, a spus regizorul Başar. Întregul spectacol este, de fapt, o farsă grotescă, având ca suport muzical piesele trupei QUAS din Deva. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală, iar preţul unui bilet este de 20 de lei.

Cine este Kemal Başar
Fost director artistic şi director adjunct al Teatrului de Stat din Ankara, regizorul şi actorul Kemal Başar activează în prezent în cadrul Teatrului Turc de Stat. Concomitent, este consultant şi director de festivaluri în ţări precum Rusia, Polonia, Grecia, Anglia, Olanda, Finlanda şi Austria. În România a coordonat Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu – ediţiile 2004, 2005, 2008, 2011. Joacă în producţii de televiziune, traduce şi predă la diverse şcoli de teatru. MC Ranin, directorul artistic al Teatrului de Artă din Deva este de părere că “regizorul turc încearcă, de ani de zile, să facă o punte între Orient şi Occident, ceea ce nu este un lucru simplu”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura