Iulian Ceia rămâne în închisoarea din Capitală

5 septembrie 2017 | 15 Comentarii

Natalia Bumbac

Hunedoreanul Iulian Ceia (foto), condamnat în dosarul „Comorile Dacice I”, a fost prins după aproape trei ani de la pronunţarea sentinţei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Ceia, considerat capul grupării de traficanţi de obiecte de patrimoniu, va rămâne să execute pedeapsa în închisorile din Bucureşti, având acolo ultimul domiciliu din buletin, spun surse din poliţie.
A fost iertat de mai multe infracţiuni
Traficantul de comori antice era dat în urmărire naţională şi internaţională din decembrie 2014, fiind descoperit, pare-se, din întâmplare, în trafic de către poliţiştii din Capitală. „În data de 4 august, în urma unor verificări în trafic executate de poliţiştii Brigăzii Rutiere, persoana în cauză pe numele căruia era emis un mandat de executarea pedepsei a fost depistată pe raza Sectorului 3, în aceeaşi zi fiind încarcerată”, a informat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bucureşti. Iulian Ceia a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, acolo unde se află şi în momentul de faţă, conform reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Iulian Ceia a fost condamnat definitiv în 17 decembrie 2014 la doar doi ani de închisoare cu executare, după 10 ani de la începerea procesului şi după ce în primele instanţe, a primit pedepse mai mari. Astfel, el a fost condamnat la 12 ani de închisoare de Tribunalul Hunedoara, dar Curtea de Apel Alba i-a redus pedeapsa la şapte ani de închisoare. În final, magistraţii de la Curtea Supremă au reîncadrat juridic unele fapte, iar altele au fost stabilite ca prescrise. Instanţa de judecată a constatat că pentru infracţiunea de tăinuire cu consecinţa pierderii unor bunuri pentru Patrimoniul Cultural Naţional în formă continuată şi a infracţiunii de violare de domiciliu a intervenit prescripţia răspunderii penale. Iulian Ceia a fost condamnat la doi ani de închisoare doar pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a lui Cristian Bogdănel Niţu.
Alţi trei condamnaţi au fugit de pedeapsă
În acelaşi dosar au mai fost condamnate alte nouă persoane, în cazul lor pedepsele fiind mai dure, doi dintre acuzaţi primind peste şase ani de puşcărie, cinci dintre ei au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare, unul la trei ani şi şase luni, iar unul la doi ani de detenţie.
Gruparea de traficanţi de obiecte de patrimoniu a fost acuzată de furt calificat de obiecte de patrimoniu din siturile arheologice, printre care şi 15 brăţări dacice, cu pierderea acestor bunuri pentru Patrimoniul Naţional, efectuarea de detecţii ilegale în siturile arheologice, şantaj şi violare de domiciliu. Statul Român s-a constituit parte civilă, prin Ministerul Culturii, solicitând un prejudiciu de peste 6,5 milioane de lei.
Iulian Ceia nu a fost singurul care s-a sustras de la executarea pedepsei. Unul dintre cei condamnaţi a fost prins în iulie 2015 în timp ce încerca să treacă graniţa ţării prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Curtici. De asemenea, alţi doi au fost daţi dispăruţi din ziua în care s-a pronunţat sentinţa, fiind prinşi şi încarceraţi ulterior, a comunicat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Publicat in: Actualitate


Comentarii (15)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Neo spune:

    PERA l-a sifonat. Va zic din sursa sigura.

  2. Piroiu spune:

    Se stie, se stie.

  3. POLITIA spune:

    La puscarie cu toti interlopii si cu toate sifoanele.

  4. Frace Praduitoru' spune:

    Pera cu Neo l-au sifonat …

  5. Cucuveaua Mov spune:

    Habar nu aveți.L-a sifonat fostul polițist-infractor Avram Zorin,ăla combinat cu Litera.Cand e gata si dosarul lui,merge si el la bulău…Îi dă Ceia la rozetă

  6. Mihaela spune:

    Altii fura milioane de euro de la stat si is liberi si altii n-au nici un sfert din ce au altii si is condamnati pe nedrept !

  7. Mircea Apostolache spune:

    Baiat destept Ceia asta , a furat statul de milioane de euro , el si familia lui sunt bine mersi bogatani sta 2 ani la bulau din care poate un an cu executare si are familia asigurata , bravo Ceia , baiat destept !

  8. Ioan spune:

    Atata is de inselati oamenii care cred ca Ceia este atat de bogat si ca el si familia lui nu duc lipsa de nimic , cercetati inainte sa scrieti ceva.

  9. Brigaderu spune:

    Ba Ioane taci din gura ca tu nu stii cate afaceri are ceia asta , are 2 sali de fittnes in Deva 2 apartamente , 1 garaj si multe altele hai ca nu pupam in *** interlopii !

  10. Ioan spune:

    Brigadere , stii tu ca Ceia detine toate astea ? esti convins ?

  11. Bibicu spune:

    La puscarie cu el.

  12. Bibicu spune:

    Jeturi.

  13. Munteanu Razvan spune:

    Ceia asta , a lucrat si în parlament la camera deputatilor ! Asa ca nu ii plângeti de mila, are o caruta de bani , familia lui e asigurata pe viață, face jumate de an si scapă si miile de euro raman lui si familiei.

  14. catre oamenii nestiutori spune:

    ce tot comentati ma aiurea? vedeti-va de vietile voastre. care se bucura de raul altuia? va asigur ca cine se bucura de raul altuia nu o sa-i mearga bine. Dumnezeu le are in vedere pe toate. Dumnezeu va poate pedepsi oricand, daca va bucurati de raul altuia. voi comentatorii, sunteti tot oameni ca el. in fata Domnului nu se are in vedere fata omului.

  15. Mioron_Andrei spune:

    Bine punctat ” către oamenii nesiutori” asa vorbesc unii fara sa stie nimic real de Ceai Iulian. Vedeti-vă de viata voastră!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Deputatul PNL Florin Roman nu a reuşit să ajungă la şefia Comisiei de Administraţie Publică

Ieri, în Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor s-a votat pentru desemnarea unui nou preşedinte.

COMUNICAT DE PRESĂ: Abonamentele de transport pentru elevi, decontate integral din acest an

Camera Deputaţilor a votat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care va reglementa problema decontărilor integrale a abonamentelor...

Primarul Devei, Ovidiu Moş, îi dă replica liberalului Tiberiu Balint: Salariile în primărie s-au majorat doar cu 12 la sută!

Primarul municipiului Deva, Ovidiu Moş (foto), a intervenit, după ce liderul PNL Deva, Tiberiu Balint, a acuzat că fondul de...

Închide