Politica si administratie

Expertiza medico-legalã a ajuns la dosarul aflat la instanţã. Va fi sau nu eliberatã Monica Iacob-Ridzi?

02 Monica ridzi

Expertiza medico-legală cerută de magistraţi pentru a vedea dacă Monica Iacob-Ridzi (foto) poate sau nu rămâne în penitenciar a ajuns la dosar. Informaţia a fost confirmată de reprezentantul Biroului de presă al Tribunalului Ilfov, acolo unde, fostul demnitar a depus o cerere pentru întreruperea executării pedepsei de cinci ani de închisoare.
Astăzi, cererea de întreruperea executării pedepsei formulată de Monica Iacob-Ridzi va fi în atenţia magistraţilor, fiind vorba de un nou termen al procesului. Solicitarea fostului ministru a avut primul termen de judecată în 30 martie, dată la care judecătorul a solicitat întocmirea expertizei medico-legale prin care să se arate dacă bolile de care suferă Monica Iacob-Ridzi pot sau nu fi tratate în spitalele din penitenciare şi dacă se impune întreruperea executării pedepsei. De atunci şi până acum, răspunsul instanţei a întârziat, deoarece medicii legişti nu reuşiseră să finalizeze expertiza. Nu este singurul demers pe care fostul demnitar l-a întreprins pentru a putea fi eliberată din închisoare. Aceasta a mai depus o cerere de graţiere la Administraţia Prezidenţială, care se află în prezent la Ministerul Justiţiei pentru avizul consultativ. Monica Iacob-Ridzi este încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura