Diplome de Argint’ pentru corul ‘Vlãstarele Orãştiei’, la Roma

04 X 2 vlastare2

Corul de copii ‘Vlăstarele Orăştiei’, condus de profesorul Petru Androne Eli, s-a clasat pe locul secund şi a câştigat două ‘Diplome de Argint’ la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional ‘Musica Sacra’, ce a avut loc la Roma cu binecuvântarea Papei Benedict al XVI-lea.

Toate corurile
Festivalul face parte din circuitul Musica Mundi şi s-a desfăşurat în Basilica San Crisogono, în perioada 1-5 iulie, în prima zi a concursului toate corurile fiind primite de Papa Benedict în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. ‘La întâlnirea cu Sfântul Părinte au luat parte toate corurile prezente la festival. În prezenţa a zeci de mii de oameni, Papa i-a binecuvântat pe toţi participanţii şi a citit numele corurilor în mai multe limbi. Copiii au fost extrem de emoţionaţi pentru că nu oricine are ocazia să fie binecuvântat de Sfântul Părinte’, a declarat coordonatorul proiectului, Dan Burza.

Proiect câştigat de Primăria Orăştie
În festivalul concurs au fost înscrise nouă ţări europene, copiii din Orăştie pregătind un repertoriu dificil în care s-au regăsit compoziţii semnate de Eugen Dan Drăgoi, Ioan Brie, Wolfgang Amadeus Mozart, Mariana Popescu, Gheorghe Cucu. În afara Festivalului ‘Musica Sacra’, copiii din Orăştie au mai concertat la sediul Episcopiei ortodoxe a Italiei, din Roma, la invitaţia episcopului Siluan şi în prezenţa românilor stabiliţi în ‘Cetatea Eternă’. Fondurile necesare participării ‘Vlăstarelor Orăştiei’ la acest festival au fost asigurate printr-un proiect finanţat de Institutul Cultural Român – Programul ‘Cantemir’, câştigat de Primăria Municipiului Orăştie, la care se adaugă sume alocate de Consiliul Local Orăştie, Consiliul Judeţean Hunedoara şi mai mulţi sponsori privaţi. Corul ‘Vlăstarele Orăştiei’ s-a aflat, marţi, în oraşul german Helmstedt, cu care municipiul Orăştie este înfrăţit de mai mulţi ani. Copiii au fost primiţi de primarul şi de alte oficialităţi locale, seara fiind programat un recital coral de muzică sacră la catedrala oraşului. Artiştii din Orăştie vor fi prezenţi, începând de mâine, la Festivalul coral ‘Johannes Brahms’ care va avea loc în oraşul german Wernigerode. Aici, ‘Vlăstarele Orăştiei’ va concura la secţiunile de muzică sacră şi folclor, pentru ultima categorie fiind pregătit obiceiul ‘Cununa grâului’, specific zonei Orăştiei.
Corul de copii ‘Vlăstarele Orăştiei’ a luat fiinţă în anul 1996, pe lângă Biserica Ortodoxă ‘Adormirea Maicii Domnului’, din localitate. (Agerpres)



 


Un raspuns to “Diplome de Argint’ pentru corul ‘Vlãstarele Orãştiei’, la Roma”


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Cu cine naiba să mai votez?
  • 02 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 11:31 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 11:31 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 11:31 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 11:31 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 17 zile si 11:31 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 20 zile si 11:31 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 21 zile si 11:31 ore.

    Starea vremii

    Ploaie -10°C Ploaie
    Lu Şanse de Zăpadă
    -1/-9
    Ma Înnorat
    3/-17
    Mi Parţial Însorit
    -3/-18

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale