Cinci hunedoreni vor rămâne fără case

Livia Botici

Ieri, la sediul Primăriei Şoimuş, a avut loc prima întâlnire dintre reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) şi proprietarii din comună, ale căror terenuri vor fi expropriate, pentru a se construi autostrada, pe segmentul Deva-Lugoj. În urma discuţiilor, cinci dintre proprietarii de terenuri au aflat că li se vor dărâma casele.

„Să nu vă bateţi joc”

La întâlnirea cu reprezentanţii CNADR, din totalul de 223 de proprietari de terenuri, au fost prezenţi în jur de 200, cei care au parcele în satele Şoimuş şi Bejan, şi care vor trebui expropriate, pentru a se da startul construirii autostrăzii Arad-Timişoara-Lugoj-Deva-Sibiu-Piteşti, care face parte din Coridorul IV de Transport Paneuropean. Toţi sătenii au venit bucuroşi, pentru că sperau să afle câţi bani vor câştiga de pe urma terenurilor pe care le deţin, dar au fost dezamăgiţi, atunci când au văzut că nimeni nu le vorbeşte despre nici o sumă de bani. „Trebuia să veniţi aici şi să ne spuneţi cât valorează terenul fiecărei persoane, sau măcar estimativ, dacă altfel nu puteţi. Sper ca nu cumva să-şi bată cineva joc de aceşti oameni, cărora, oricum le veţi lua terenurile. În anul 2006, atunci când s-au făcut exproprierile pentru porţiunea de autostradă Orăştie-Deva, s-au comis foarte multe greşeli, deoarece pământurile au fost trecute în extravilan, şi ştiu asta, pentru că atunci eram primarul acestei comune. Să fiţi corecţi!”, i-a atenţionat deputatul Laurenţiu Nistor, pe reprezentanţii CNADR.

„Nu ştim ce o să facem”

În timpul întâlnirii de ieri, cinci locuitori din satul Şoimuş au aflat că nu le vor fi luate numai terenurile, dar şi casele le vor fi dărâmate. „Am văzut că nu o să îmi mai rămână nimic din proprietatea mea. Autostrada trece exact peste terenul şi peste casa în care locuiesc de zeci de ani. Am o casă frumoasă, cu etaj, în care am investit o grămadă de bani. Doar pe ultimii 10 ani, am chitanţe şi facturi de peste 10 miliarde de lei. Sunt curios şi disperat în acelaşi timp, să aflu răspunsul la o întrebare. Ce se va întâmpla cu banii pe care i-am investit? Am 901 de metri pătraţi, pe care se află casa şi curtea. Peste drum, am o pescărie de câteva mii de metri pătraţi, am o livadă enormă. Oare statul îmi va da atâţia bani, cât să fiu eu mulţumit pentru munca mea de-o viaţă?”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Gheorghe Profeanu, din satul Şoimuş. „Întrebările la aceste răspunsuri, oamenii le vor primi abia luna viitoare, atunci când terenurile neintabulate vor fi înregistrate la Cartea Funciară, iar reprezentanţii CNADR vor putea să le spună exact, cât va primi fiecare om în parte, pentru suprafaţa de teren care îi va fi luată, dar şi pentru casele care vor fi dărâmate”, a declarat Dorel Logojan, primarul comunei Şoimuş.



 


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri!
  • 10 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 2 zile si 02:03 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 5 zile si 02:03 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 02:03 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 10 zile si 02:03 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 02:03 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 14 zile si 02:03 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -5°C Înnorat
    Lu Şanse de Zăpadă
    -3/-11
    Ma Parţial Însorit
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale