Toate articolele din: Flash

Pericolul din iarbă

Cristina Ghenea

Isteria generată în ultima perioadă de invazia de căpuşe cuprinde şi judeţul Hunedoara. Zeci de persoane muşcate de aceste insecte s-au prezentat la spital, de frică să nu fi luat boala Lyme – afecţiune care poate fi mortală.

Numărul cazurilor s-a triplat de la o lună la alta
Medicii spun că numărul celor muşcaţi de căpuşe creşte de la o lună la alta şi că foarte mulţi dintre pacienţi provin din mediul urban. Asta, deşi, în mod normal, zonele rurale prezintă un risc mai ridicat. „O reală problemă sunt câinii maidanezi. În municipiul Hunedoara, sunt foarte mulţi, iar parcurile şi zonele verzi s-au umplut de căpuşe“, a declarat Ioan Ilca, directorul medical al Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“, din Hunedoara. Iar dacă luna trecută, medicii de aici au tratat 16 persoane muşcate de căpuşe, în prima jumătate a acestei luni, numărul cazurilor aproape s-a triplat. În perioada 1-15 mai a.c., 47 de persoane s-au prezentat la Urgenţă cu muşcături de căpuşe. Şi pentru că nici Deva nu duce lipsă de câini vagabonzi, situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă este asemănătoare. „În ultima perioadă, din aprilie începând, am avut în jur de 60 de astfel de cazuri“, a precizat Ioan Demeter, directorul medical al unităţii respective.

Un posibil caz de boală Lyme în judeţ
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, în 2010, au fost confirmate, în judeţ, opt cazuri de îmbolnăvire cu Lyme, iar în 2011, nouă cazuri. Anul acesta, o singură persoană este suspectată că ar fi infestată. „Ne-a fost trimisă o probă de sânge a pacientului şi urmează să efectuăm analizele, pentru a stabili dacă este, sau nu, vorba de Lyme“, a declarat dr. Ştefan Repede, medic şef la Departamentul de supraveghere a stării de sănătate a populaţiei, din cadrul DSP Hunedoara. Repede a mai precizat că această boală este cea mai periculoasă afecţiune dată de muşcătura de căpuşă.

„Boala cu 1.000 de feţe”
Pentru cei care nu ştiu, Borelioza sau boala Lyme poate afecta pielea, încheieturile, sistemul nervos şi alte sisteme sau organe. Primele manifestări ale infecţiei apar la aproximativ o săptămână de la muşcătură, prin febră, erupţii cutanate, o simplă răceală sau afecţiuni uşoare ale plămânilor. În etapa următoare, însă, boala atacă sistemul nervos şi se poate ajunge la paralizie. Afecţiunea are multe simptome asemănătoare cu cele ale altor boli, motiv pentru care este foarte greu de depistat, de aceea, mai este  numită şi „boala cu 1.000 de feţe”.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

Ei au luat banii, salariaţii executaţi silit

Maximilian Gânju
Cristina Ghenea

Trei locaţii din Petroşani, dar şi altele din Vulcan, Petrila, Sântuhalm şi Brad, au fost percheziţionate ieri de poliţişti, cu ajutorul mascaţilor.

Împrumuturi cu acte false
Poliţiştii hunedoreni au efectuat opt percheziţii la proprietăţile a doi patroni, soţ şi soţie, din Valea Jiului, iar oamenii legii au căutat dovezi într-un dosar penal deschis la Poliţia Petroşani, în care se fac cercetări pentru înşelăciune, dar şi pentru alte infracţiuni. Cei doi, Arthur şi Diana C., deţineau un lanţ de magazine de produse electronice şi electrocasnice în tot judeţul, iar între anii 2005 şi 2010, s-au folosit de proprii angajaţi, pentru a împrumuta bani de la bănci, utilizând documente false şi creând un prejudiciu de aproximativ 2.500.000 lei.

Peste 20 de foşti angajaţi au fost păgubiţi
„Cele două persoane, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, şi femeia, de 33 de ani, din Petroşani, sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Cu ocazia percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri, unităţi P.C. şi alte bunuri care pot fi folosite ca probe în soluţionarea cauzei”, precizează, inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Cei doi soţi sunt cercetaţi penal, după ce au luat împrumuturi, folosindu-se de acte false, pe numele a peste 20 de foşti angajaţi, dar nu au mai plătit ratele către bănci, astfel că oamenii au fost executaţi silit şi au ajuns să depună reclamaţii pe bandă rulantă la Poliţia Petroşani. Pentru a scoate sume mari de bani, cei doi treceau pe cărţile de muncă ale angajaţilor salarii colosale – între 2.000 şi 4.000 de lei – lefuri de care oamenii habar nu aveau, ei primind în mai toate cazurile, minimul pe economie.

Mai multe imobile au fost puse sub sechestru
În urmă cu câteva luni, patronii au declarat insolvenţa firmelor pe care le administrau şi au fugit în străinătate, încercând astfel să scape de controalele inspectorilor fiscali şi ale poliţiştilor. Documentele ridicate în urma percheziţiilor urmează să fie verificate, pentru stabilirea exactă a prejudiciului, iar pentru a recupera din pagubele produse, oamenii legii au pus deja sechestru pe mai multe imobile ale celor doi soţi. În prezent, bărbatul se află acasă, în Valea Jiului, în timp ce nevasta sa a rămas peste hotare.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

Peste 150 de persoane, înşelate cu locuri de muncă în Germania

Cristina Ghenea

Şi-au dat ultimii bani din casă unui străin, care le-a promis locuri de muncă în Germania, dar au fost lăsaţi cu ochii-n soare, pe peronul gării din Deva. Asta este povestea a peste 150 de persoane din judeţ, dar şi din alte regiuni ale ţării, care au căzut în plasa unui escroc din Vulcan.

La plantat şi la cules de castraveţi

Oamenii spun că au dat de Alin Drugea printr-un anunţ postat pe Internet. „Recruta persoane pentru locuri de muncă în agricultură, în Germania şi promitea salarii de 1.100 de euro pe lună, cazare şi trei mese pe zi“, spune Daniel Ungureanu, unul dintre hunedorenii înşelaţi. Cu acest anunţ, şmecherul a reuşit să adune diferite sume de bani de la peste 150 de oameni din Brad, Valea Jiului, Gorj, Mehedinţi şi Vrancea. Preţul pentru recrutare nu era unul fix, ci cu fiecare în parte se tocmea în funcţie de posibilităţile acestuia. „Eu i-am plătit 100 de lire pentru două persoane, dar alţii au dat câte 150-200 de lei, care, cum a putut. Ne-a spus că vom sta acolo şase luni şi vom planta şi culege castraveţi. Altora, însă, le-a spus că perioada e de numai două-trei luni“, a mai precizat hunedoreanul. Şi dacă există tot atâtea variante ale minciunii, câte persoane înşelate sunt, singurul lucru pe care toţi cei „recrutaţi“ îl ştiau cu exactitate este că luni, la ora 17, trebuiau să se întâlnească în Deva cu acest Alin Drugea, pentru a pleca în Germania
cu autocarele. Aşa că au venit, care, de unde, cu bagajele după ei, şi s-au întâlnit în gară, dar tot acolo au şi înnoptat, căci nu a venit nimeni după ei.

Trebuie să depună plângere

Oamenii spun că nu au stat cu mâinile-n sân, ci au încercat să ia legătura cu Drugea, pentru a-i cere lămuriri, însă, escrocul ba avea telefonul închis, ba nu răspundea. Mai trimitea, totuşi, din când în când, câte un SMS, prin care le spunea că mai durează. Unii s-au lăsat păgubaşi şi s-au întors acasă, dar alţii au ales să mai aştepte, în speranţa că Drugea apare cu autocarele promise. Nici vorbă, însă, să mai vină cineva după ei, aşa că s-au adresat Poliţiei. „Cetăţenii au fost îndrumaţi să depună plângere pentru înşelăciune, pentru a putea demara cercetările, însă deocamdată, nu şi-au exercitat acest drept“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Oamenii au declarat că vor asculta sfatul poliţiştilor, şi vor depune o plângere, sperând să li se facă, astfel, dreptate, şi să-şi recupereze banii pierduţi.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

250 de perechi, invitate să petreacă de Ziua Familiei

Sorina Popa

Un număr de 250 de perechi au sărbătorit, ieri, Ziua Internaţională a Familiei, la restaurantul Salle D’Or din Deva Mall.
Sub genericul „Familia de argint”, organizatorii şi-au propus să celebreze astfel statornicia din familie. Dansuri, voie bună şi mâncare din belşug au fost ingredientele care au făcut din eveniment unul extrem de reuşit. Perechile s-au distrat, au depănat amintiri şi, ceea ce a fost mai important, au fost împreună, la fel ca întotdeauna.

Au sărbătorit nunta de argint
La Ziua Internaţională a Familiei, organizată de USP, a fost invitat un număr mare de familii de deveni care au împlinit 25 de ani de căsnicie, cuplurile respective sărbătorind cu această ocazie nunta de argint.
Mircia Muntean, candidatul USP la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Dorin Gligor, candidatul USP la postul de primar al municipiului Deva, au deschis evenimentul, cei doi fiind alături de familiile lor la această sărbătoare. Primul dans al celor doi candidaţi a fost, aşa cum se cuvine, cu soţiile lor, care îi susţin în lupta electorală, care se dovedeşte a fi atât de dură.

Un tandem cu proiecte de cinci stele
„Vreau să-mi iau rămas bun, de la voi, devenii care m-aţi susţinut atâţia ani. Cred că am făcut un lucru bun, că m-am hotărât să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean. Vreau să scot mizeria din judeţ şi să fac un judeţ modern”, a spus Mircia Muntean cu această ocazie.
Dorin Gligor, candidatul USP la funcţia de primar al municipiului Deva, a declarat la rândul său: „având ajutorul dumneavoastră, pot face din Deva un oraş de cinci stele. O să continui proiectele lui Mircia Muntean, pentru dezvoltarea în continuare a municipiului, la care voi adăuga şi proiectele mele”.

Comunitate, Flash Comentarii (10)

Noul subprefect, gafe după gafe la instalarea pe post

Sorina Popa

Noul subprefect al judeţului, Vasilică Potecă (foto), a fost, ieri, instalat în funcţie, la eveniment fiind prezent şi ministrul delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre. Primari, directori de deconcentrate, consilieri locali şi judeţeni, dar şi salariaţi ai prefecturii au participat la instalarea lui Potecă.

Colectiv minunat, dar trebuie reorganizat
Din păcate pentru el, proaspătul subprefect a făcut o serie de gafe, atât în cuvântul său la învestitură, cât şi în declaraţiile făcute presei după instalarea sa. Gafe care nu doar că au adus zâmbete pe feţele celor prezenţi la ceremonie, dar au dovedit că noul subprefect încurcă mapele prefecturii cu ştampila primăriei. Astfel, Vasilică Potecă a declarat în discursul său de la instalare: ”Colectivul din prefectură este unul minunat, dar au rămas probleme încă nerezolvate. Printre acestea, se numără problema cu Primăria Deva şi cea a regionalizării” (?!). Chiar nu ştim ce putea să facă prefectura în ceea ce priveşte regionalizarea, deoarece deciziile de acest gen se iau la nivelul guvernului, iar în ceea ce priveşte problema Primăriei Deva, toată lumea a înţeles că Vasilică Potecă a primit ordin de la şeful lui de partid, Mircea Moloţ, să bage beţe-n roate activităţii de la această instituţie.

Pentru Potecă, deputatul este funcţionar public
În continuare, Vasilică Potecă a mai făcut alte declaraţii, cel puţin şocante, dacă ne gândim la funcţia pe care a fost numit.”Eu m-am mutat doar 50 de metri, cu biroul, în aceeaşi clădire, pentru că am lucrat până acum la Consiliul Judeţean, fiind director executiv. Aşa că, nu e mare diferenţă între a semna mapele la Consiliul Judeţean şi activitatea de la prefectură. Primul lucru pe care îl voi face la prefectură va fi să reorganizez instituţia” (!?), a declarat noul subprefect. Tot el a mai afirmat, la învestirea în funcţie, că „o carieră de funcţionar public începe de la deputat, la director de deconcentrate”(!?). Pe lîngă faptul că din exprimarea sa nu s-a prea înţeles ce vrea să zică, noul subprefect a arătat că nu cunoaşte diferenţa dintre un demnitar şi un funcţionar public.
Până la numirea sa în această funcţie, Vasilică Potecă a fost membru al PNL. Propunerea pentru postul de prefect al judeţului este Sorin Vasilescu (PSD), el urmând să fie învestit pe post peste două-trei săptămâni, deoarece în prezent, nu este funcţionar public.

Actualitate, Flash Comentarii (5)

Hunedoreanul Bogdan Oprea, noul purtãtor de cuvânt al lui Bãsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat ieri Decizia pentru numirea lui Bogdan Oprea (foto) în funcţia de consilier de stat la Departamentul de Comunicare Publică şi purtător de cuvânt al Preşedintelui României. Născut în urmă cu 29 de ani, în municipiul Hunedoara, Bogdan Oprea a părăsit localitatea natală imediat după finalizarea studiilor preuniversitare şi a urmat apoi studiile mai multor instituţii de învăţământ superior din Bucureşti. Ulterior, hunedoreanul a lucrat în diferite instituţii mass-media, ocupând funcţii ca editor general la Prima TV, şef de secţie la Evenimentul Zilei sau redactor-şef adjunct la Adevărul de Seară. Oprea nu se află la prima experienţă de acest gen, el mai activând ca purtător de cuvânt şi pentru fostul ministru al Turismului, Elena Udrea. (C. Ghenea)

Flash, Stiri Comentarii (0)

Prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist

Cristina Ghenea

Un hunedorean riscă până la cinci ani de închisoare, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist de la Circulaţie. Bărbatul încerca să scape basma curată, după ce poliţistul care îl oprise în trafic şi-a dat seama că foloseşte un permis fals de conducere.

Folosea un permis cumpărat cu 500 de euro
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Biroul Judeţean Hunedoara, într-una din zilele săptămânii trecute, un agent de la Poliţia Simeria l-a oprit în trafic pe S.F., aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Franţa. La solicitarea poliţistului, şoferul a prezentat un permis de conducere eliberat de către autorităţile spaniole, dar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, de fapt, actul era fals. Chemat la sediul Poliţiei, pentru audieri, S.F. le-a recunoscut anchetatorilor că a făcut rost de permisul respectiv, plătindu-i unei cunoştinţe, suma de 500 euro. Iar pentru a nu fi acuzat de săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, dar şi de fals şi uz de fals, acesta a încercat să ajungă la o înţelegere cu agentul de poliţie, promiţându-i o sumă de bani. Astfel, aceştia au stabilit de comun acord o întâlnire pentru a doua zi, însă şoferului i-a fost întinsă o cursă, iar ilegalitatea a fost surprinsă de procurorii anticorupţie.
„Ofiţerii DGA Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, l-au prins în flagrant pe S.F., după ce i-a oferit agentului de poliţie 100 euro. În urma audierii, procurorul de caz a dispus faţă de cel în cauză măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea, pentru 30 de zile. Pentru documentarea cazului, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii“, se arată în comunicatul de presă emis de DGA.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

„Am fost executat politic, la ordinul lui Moloţ”

Sorina Popa

Viceprimarul Hunedoarei, Robert Dan, nu a stat prea mult pe gânduri, dacă tot a ajuns să conducă primăria. El şi-a luat rolul în serios, iar prima mişcare pe care a făcut-o a fost să-l schimbe pe directorul societăţii Ecosid din funcţie. Consiliul Local Hunedoara este acţionar în proporţie de 99,99 la sută la această firmă.

Viceprimarul zice că n-a fost mulţumit

Ieri, în şedinţa de consiliu local, aleşii din Hunedoara nu au avut habar ce pregăteşte viceprimarul liberal. Cei de la UDMR şi PSD s-au trezit însă cu telefoane în pauza şedinţei, de la şefii pe linie politică, pentu a vota revocarea din funcţie a directorului Ecosid, Gheorghe Cical (foto). Şi, pentru că omul trebuia „executat”, coaliţia USL a reuşit să o facă şi pe asta.
Viceprimarul Robert Dan susţine că motivul schimbării din funcţie a lui Gheorghe Cical a fost unul simplu: nu a fost mulţumit de activitatea lui la cârma societăţii. „Cical nu a administrat aşa cum trebuia societatea. Ecosid a avut un contract pentru demolare, în urma căruia, profitul firmei nu a fost cel pe care mizam. De aceea, am iniţiat un proiect de hotărâre, pentru revocarea lui din acest post. Urmează să se dea concurs pentru ocuparea funcţiei”, a declarat viceprimarul municipiului Hunedoara.  Ca urmare, în şedinţa de ieri, consilierii locali din Hunedoara au hotărât – cu 11 voturi „pentru“ – revocarea lui Gheorghe Cical din funcţia de director al societăţii Ecosid.

Totul este cusut cu aţă albă

Contactat de noi, Gheorghe Cical a declarat că în acest caz, a fost vorba de o execuţie politică. „Consider că este vorba de o execuţie politică. Viceprimarul Robert Dan este doar o marionetă a celor care-l conduc. El face jocuri murdare. Societatea Ecosid a obţinut
venituri de 500.000 de dolari, după finalizarea contractului de demolare, nu este adevărat ce spune Robert Dan. De fapt, nu era necesar să obţinem profit, scopul a fost să ecologizăm zona. Însă, noi am reuşit să aducem venituri importante firmei. De fapt, revocarea mea din funcţie s-a făcut la ordinul lui Mircea Moloţ, din cauză că eu îl susţin pe Ovidiu Hada pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara”, a declarat Gheorghe Cical.

Flash, Politica si administratie Comentarii (14)

Moloţ nu pune în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă

Sorina Popa

O deveancă în vârstă de 86 de ani se chinuie de mai bine de 10 ani să-şi recupereze un teren în suprafaţă de 300 de metri pătraţi, însă, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ ridică din umeri şi nu vrea să pună în aplicare o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă.

I s-a restituit doar o parte din teren

În fapt, Maria Pondichy a început în anul 1996 un lung proces pentru a-şi recupera proprietatea, depunând o cerere în acest sens la Comisia Judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii 112, ce funcţiona pe atunci pe lângă Consiliul Judeţean Hunedoara. Pentru că nu i-a fost restituit integral terenul care formează grădina, deveanca a hotărât că trebuie să meargă mai departe, deoarece a considerat că dreptatea este de partea ei.
„Am introdus acţiune în instanţă, pentru că nu am avut altă soluţie. Am solicitat, astfel, pe calea justiţiei, restituirea casei şi a întregului teren aferent existent la data naţionalizării, situate în Deva, pe strada Andrei Şaguna la numărul 9. Prin decizia cu nr. 225/1998, pronunţată în dosarul 2737/1997 al Tribunalului Hunedoara, am obţinut câştig de cauză, constatându-se dreptul meu de proprietate asupra întregului teren, dar şi posibilitatea legală a restituirii acestuia în natură. Însă, din întreaga suprafaţă de teren de 964 de metri pătraţi câştigaţi, şi indentificaţi în CF 1410 nr. Topo 808/1 şi 808/1b, mi-a fost restituită în natură doar 670 metri pătraţi de teren. Ca urmare, a rămas să mi se dea înapoi aproximativ 300 de metri pătraţi de teren, în centrul Devei”, spune Maria Pondichy. Precizăm că pe suprafaţa de 300 de metri pătraţi s-a construit un bloc, iar femeia ar fi trebuit să primească echivalentul în lei a valorii suprafeţei respective.

„Preşedintele Moloţ se crede mai presus de lege”

Fiica devencei, Nicoletta Pondichy, care trăieşte de ani buni în Italia, a revenit acasă, încercând în repetate rânduri să solicite conducerii Consiliului Judeţean, mai precis şefului instituţiei, Mircea Moloţ, să i se facă dreptate, în condiţiile în care are o sentinţă definitivă şi irevocabilă. „Nu mi-am putut imagina că în România, după atâţia ani de la căderea comunismului, se poate întâmpla să nu primim înapoi proprietatea noastră. Am cheltuit sume importante ca să plătim avocaţii, judecându-ne cu Consiliul Judeţean. Iar atunci când am avut sentinţa definitivă şi irevocabilă, am fost la preşedintele Consiliului Judeţean în audienţă, ca să văd de ce nu se pune în execuţie această sentinţă. Mama mea nu se poate deplasa, aşa că am mers eu la Mircea Moloţ, de două ori. De fiecare dată, am primit un răspuns care m-a şocat. El mi-a spus că instituţia pe care o conduce nu are nici o legătură cu acest teren şi că nu poate să facă nimic. Dar, atunci de ce ne-am judecat atâţia ani cu Consiliul Judeţean? Juriştii instituţiei conduse de Mircea Moloţ s-au luptat cu noi în acest proces, au făcut şi recurs când au pierdut la judecătorie, dar au pierdut. Mă întreb, cum poate un preşedinte de Consiliu Judeţean să nu respecte legea şi să nu se supună legilor acestei ţări? Pentru el, o sentinţă definitivă şi irevocabilă a unei instanţe nu valorează nimic. Este revoltător. Ne-a pus pe drumuri, am cheltuit bani, ca să recuperăm ce este al nostru. Ce trebuia să facem, eu şi mama mea? Cui să ne adresăm să ne facem dreptate? Sau se aşteaptă să moară mama mea, ca să se rezolve astfel problema?“, a spus Nicoletta Pondichy.

Cum s-a spălat pe mâini şeful CJ

Într-o adresă trimisă pe adresa Mariei Pondichy, semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, se precizează: ”Consiliul Judeţean Hunedoara nu deţine cu nici un titlu pe terenul pe care-l solicitaţi. Hotărârile instanţelor de judecată se referă la activitatea Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr.112/1995, care deşi a fost la un moment dat în structura consiliului judeţean, nu poate fi identificată cu această instituţie”. Asta, în condiţiile în care procesele Mariei Pondichy s-au derulat împotriva Consiliului Judeţean Hunedoara, care a participat, prin juriştii săi, la judecare.
„Mircea Moloţ nu are dreptul să-şi bată joc de noi. Dacă ne-am judecat cu instituţia pe care o conduce şi am câştigat toate procesele, el nu poate să nu se supună legilor. El nu este mai presus de lege, deşi se pare că aşa se crede”, a adăugat Nicoletta Pondichy.

Actualitate, Flash Comentarii (3)

Arestaţi pentru evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani

Cristina Ghenea

Trei persoane din judeţ au ajuns în arest, iar o alta a primit interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, în urma descinderilor efectuate joi de ofiţerii de la Crimă Organizată, în încercarea de a destructura o grupare infracţională ai cărei membri sunt suspectaţi de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Astfel, Dan Balint, Dorin Şionei şi Călin Udrea au fost trimişi în spatele gratiilor.
Potrivit anchetatorilor, a patra persoană propusă pentru arest, dar care, în urma deciziei instanţei, va fi cercetată în libertate, este deveanul Daniel Nicolae Irinca, de meserie expert contabil.

Prejudiciul se ridică la aproximativ un milion de euro

”În fapt, se reţine că liderii grupării, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, au utilizat aceste societăţi pentru derularea de achiziţii intracomunitare de produse laminate, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarul real al acestor achiziţii, respectiv societăţi comerciale administrate de către alţi membri ai grupării. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata TVA este estimat până la această dată ca fiind de aproximativ 1.000.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă emis de DIICOT.
Descinderile au fost efectuate joi, de către ofiţerii BCCO Alba Iulia, în opt locaţii din Deva şi din Hunedoara. Nu mai puţin de 16 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, iar oamenii legii au confiscat din sediile mai multor firme, documente şi facturi care urmează să fie verificate. Propunerile de arestare a celor patru suspecţi au fost înaintate vineri, magistraţilor de la Tribunalul Alba.

Cine sunt suspecţii?

Dan Balint, fostul patron al firmei Medarom, din Hunedoara, mai are o condamnare de un an de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În dosarul respectiv, Balint a fost acuzat de achiziţionarea unor produse metalurgice în valoare de peste un milion de lei, pentru care a plătit cu cecuri fără acoperire.
Dorin Şionei a mai fost în atenţia procurorilor, după ce s-a descoperit că, în calitate de administrator al unei firme care se ocupă cu comercializarea de fier beton, a plătit un comisar de la Garda Financiară Timiş, pentru a avea controale fiscale mai uşoare la firmă.

Eveniment, Flash Comentarii (0)

„Reginele” Europei

Ciprian Marinuţ

Gimnastele din România au cucerit patru dintre cele cinci medalii de aur puse în joc la Campionatele Europene din Belgia şi alte două medalii de argint. Tricolorele junioare au obţinut patru medalii de argint şi două de bronz. Sportivele Raluca Haidu (senioară), Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă şi Miriam Aribăşoiu (toate junioare), de la CNS CSS „Cetate” Deva, au pus umărul la acest succes major al gimnasticii româneşti.

Poleite în aur
Gimnastica feminină românească şi-a recăpătat strălucirea din vremurile de aur, sub comanda antrenorilor Octavian Belu şi Mariana Bitang. Echipa de senioare a României a triumfat la Campionatele Europene de gimnastică de la Bruxelles, fiind vedeta competiţiei. Tricolorele au cucerit aurul continental la echipe, după patru ani de la ultima performanţă similară, devansând Rusia şi Italia. În finalele pe aparate, româncele au obţinut alte trei medalii de aur, prin Sandra Izbaşa (sărituri), Cătălina Ponor (bârnă) şi Larisa Iordache (sol). În plus, Cătălina Ponor a cucerit argintul la sol, iar Larisa Iordache a fost pe locul doi la bârnă, astfel că România are în palmares şase medalii la ediţia 2012 a Europenelor. Din echipa României, a făcut parte şi petrileanca Raluca Haidu de la Cetate Deva, care a evoluat la paralele, aparat la care tricolorele nu au fost reprezentate în finală.

Junioare de top
Şi viitorul gimnasticii româneşti sună bine, întrucât la nivelul junioarelor, România a cucerit tot şase medalii, însă mai puţin strălucitoare decât ale senioarelor. Cu trei sportive de la CNS CSS „Cetate” în lotul de cinci gimnaste, tricolorele au obţinut medalia de bronz la echipe, după Rusia şi Italia. La individual, vedetă a fost deveanca Andreea Munteanu, care a obţinut trei medalii: bronz în proba de individual compus, argint la bârnă şi bronz la sol. La bârnă, Andreea Munteanu (14.433) a fost depăşită doar de sportiva din Rusia Maria Kharenkova (14.766). În finala de la sărituri, Alina Stănilă, tot de la Cetate Deva, a fost notată cu 13.866, performanţă care i-a adus medalia de argint. La sol, în ultima finală a competiţiei junioarelor, Silvia Zarzu a obţinut nota 13.933, cu care a cucerit medalia de argint, iar Andreea Munteanu a încheiat cu 13.900 şi medalie de bronz.

Flash, Sport Comentarii (0)

Prefectul Dezmeri și subprefectul Szabo, schimbați din funcții. Vasilică Potecă, numit subprefect, conduce Prefectura

 

În Monitorul Oficial nr. 319 din 11.05.2012 a fost publicată Hotărârea Guvernului României nr.424 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de prefect al judeţului Hunedoara de către Ştefan-Ioan Dezmeri. De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 321 din 11.05.2012 a fost publicată Hotărârea Guvernului României nr.479 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Hunedoara de către Marius Lucian Szabo.

Totodată, în acelaşi număr al Monitorului Oficial a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.480 privind execitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Hunedoara, de către Vasilică Potecă. Până la numirea viitorului prefect al judeţului Hunedoara atribuţiile prefectului vor fi preluate de către subprefectul Vasilică Potecă.

Precizăm că Biroul Permanent Județean al PSD l-a propus pentru funcția de prefect de Hunedoara pe Sorin Vasilescu, acesta urmând să fie numit probabil în funcție în zilele următoare, după ce va ocupa mai întâi un post de funcționar public. (Mircea Crivăț)

 

Flash, Ultima Ora Comentarii (0)

Trei hunedoreni, cercetați pentru evaziune fiscală și spălare de bani, arestați

Patru dintre cele 16 persoane ridicate, ieri, de ofițerii de la Crimă Organizată și duși la sediul BCCO Alba, pentru audieri, au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Magistrații de la Tribunalul Alba au admis doar trei dintre propuneri, astfel că Dan Balint, Dorin Șionei și Călin Udrea au fost trimiși în spatele gratiilor. Potrivit anchetatorilor, cea de-a patra persoană propusă pentru arestare, este deveanul Daniel Nicolae Irinca, de meserie expert contabil.

În fapt, se reţine că liderii grupării, având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale, au utilizat aceste societăţi pentru derularea de achiziţii intracomunitare de produse laminate, prin interpunerea lor în relaţiile comerciale dintre partenerii externi din Uniunea Europeană şi beneficiarul real al acestor achiziţii, respectiv societăţi comerciale administrate de către alţi membrii ai grupării. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata TVA este estimat până la această dată ca fiind de aproximativ 1.000.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă emis de DIICOT.

Certați cu legea

Dan Balint, fostul patron al firmei Medarom, din Hunedoara, mai are o condamnare de un an de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În dosarul respectiv, Balint a fost acuzat de achiziționarea unor produse metalurgice în valoare de peste un milion de lei, pentru care a plătit cu cecuri fără acoperire.

Dorin Șionei a mai fost în atenția procurorilor după ce s-a descoperit că, în calitate de administrator al unei firme care se ocupă cu comercializarea de fier beton, a plătit un comisar de la Garda Financiară Timiș pentru a avea controale fiscale mai ușoare la firmă. (Cristina Ghenea)

 

Flash, Ultima Ora Comentarii (1)

Candidatul de primar, bătut de viceprimar

Sorina Popa

Scandal chiar înainte de startul campaniei electorale, în comuna Ilia, unde unul dintre candidaţii la funcţia de primar susţine că a fost bătut de actualul viceprimar şi de alţi bărbaţi.

Plângere penală împotriva viceprimarului

Daniel Şoancă (foto), candidatul USL la funcţia de primar al comunei Ilia, ne-a declarat că a făcut plângere penală împotriva lui Costică Sava, viceprimarul în funcţie al localităţii şi a altor două persoane. Şoancă susţine că miercuri seara, în timp ce se întorcea împreună cu fratele său şi alţi colegi, din satul Bretea Mureşană, a fost oprit de o maşină, care le-a blocat calea. „Din maşina respectivă au coborât doi bărbaţi, care ne-au înjurat, dar nu ştiu pentru ce. Fratele meu a sunat la 112, iar cei doi s-au speriat. Am crezut că s-a terminat acest incident, însă, când am ajuns la sediul PNL din Ilia, am avut o altă surpriză neplăcută. Viceprimarul comunei, Costică Sava, împreună cu alte două persoane, au tăbărăt peste noi în sediu, ne-au bătut cu pumnii şi picioarele şi ne-au scuipat”, a declarat Daniel Şoancă. Acesta susţine că a făcut plângere penală împotriva viceprimarului comunei Ilia, pentru că l-a agresat.
Contactat, Costică Sava a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că nu a bătut pe nimeni. ”I-am spus lui Daniel Şoancă să nu mai distribuie prin comună materiale denigratoare la adresa primarului, dar nu am bătut pe nimeni”, a afirmat viceprimarul Costică Sava.

Actualitate, Flash Comentarii (1)

Pericol de explozie lângă DN 7

Cristina Ghenea

Nu este pentru prima dată când, hoţii de fier pun în pericol siguranţa cetăţenilor prin încercările lor de a fura şi valorifica tot ce înseamnă metal. La câteva sute de metri distanţă de drumul european ce străbate judeţul, robineţii unei conducte de gaz au fost avariaţi de către infractori.

Vinovaţii sunt căutaţi

Ieri, autorităţile au fost sesizate în jurul orei prânzului, de către un copil care a simţit un miros puternic de gaz în timp ce trecea prin zona bălţii Săuleşti. Imediat, la locul indicat s-au deplasat echipaje de poliţie şi pompieri, care au balizat zona pe o suprafaţă de 150 de metri şi au luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu. Oamenii legii au constatat că fisura s-a produs la robineţii magistralei de gaz care face legătura între judeţul nostru şi Timiş şi că scurgerile de gaz nu erau însoţite de flăcări. Reprezentanţii Transgaz au fost chemaţi şi ei pentru remedierea avariei, iar criminaliştii de la Poliţia Simeria au cercetat întreaga zonă pentru găsirea unor probe incriminatorii.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru distrugere, iar poliţiştii continuă cercetările, pentru a-i prinde pe vinovaţi. Probabil că hoţii nu şi-au dat seama că robineţii sunt sub presiune şi au abandonat, apoi, operaţiunea de furt, observând că sunt scăpări de gaz“, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Lunea, ziua accidentelor pe şosele

Cristina Ghenea

Reprezentanţii Serviciului Rutier au tras linie după încheierea primelor patru luni ale acestui an, şi au constatat că numărul evenimentelor rutiere grave, produse pe şoselele din judeţ, sunt în continuă scădere. Din ianuarie şi până la sfârşitul lunii aprilie, s-au produs 54 de accidente grave de circulaţie, cu 19 mai puţine decât cele înregistrate în perioada similară a anului trecut.

Consecinţele rămân tragice

Deşi numărul lor este în scădere, efectele evenimentelor rutiere rămân, în continuare, tragice. Opt persoane şi-au pierdut viaţa în accidentele de circulaţie din primele patru luni ale acestui an, în timp ce alte 47 au ajuns cu răni grave la spital. „Faţă de perioada similară a anului 2011, s-au înregistrat cu şase decese mai puţin şi au fost cu 28 de persoane grav rănite mai puţine. De asemenea, din ianuarie şi până la sfârşitul lui aprilie, 23 de persoane au fost rănite uşor în urma unor accidente grave, cu 15 persoane mai puţine decât anul trecut”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că 2012 este al treilea an consecutiv când Serviciul Rutier Hunedoara reuşeşte, prin măsurile întreprinse, să reducă numărul accidentelor de circulaţie grave şi a consecinţelor acestora.

Cele mai multe se produc în prima zi a săptămânii

Poliţiştii au efectuat o analiză a producerii acestor accidente, şi astfel au stabilit că evenimentele rutiere grave se produc cel mai des lunea. Şi, dacă în prima zi a săptămânii se înregistrază, în medie 11 accidente, următoarele în top sunt zilele de vineri – cu 9 evenimente, urmate de  miercuri şi joi – cu opt. Duminicile sunt, din acest punct de vedere, cele mai liniştite. O altă statistică arată că orele negre sunt între 14 şi 22. Totodată, cele mai multe accidente rutiere grave sunt înregistrate în mediul urban.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Iulian Ceia dă flit instanţei

Cristina Ghenea

Inculpaţii din dosarul „Comorile dacice” continuă să tragă de timp, încercând, astfel, să scape de răspunderea penală. Iulian Ceia (foto) nu s-a prezentat la proces nici ieri, la cel de-al 15-lea termen de judecată din dosar.

Noul termen, la sfârşitul lui iunie

Deşi a fost citat în repetate rânduri pentru a se prezenta la proces, Iulian Ceia, liderul grupării aurarilor, nu şi-a făcut, deocamdată, apariţia. Ultima adresă pe care acesta a indicat-o este în Insulele Capului Verde – Africa, astfel că în octombrie anul trecut, magistraţii au stabilit amânarea judecării până în aprilie 2012, special pentru a putea fi din nou efectuată întreaga procedură de citare. Nici în aprilie, însă, Ceia nu a binevoit să se înfăţişeze instanţei, astfel că procesul a fost, din nou, amânat. Ieri, povestea a fost reluată. „Magistraţii au dispus o nouă amânare, pentru data de 20 iunie, întrucât la termenul de judecată de astăzi (n.r. – ieri), s-a constatat că nu a fost comunicată încă la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare a lui Iulian Ceia la domiciliul indicat de acesta în Insula Capului Verde. De asemenea, nu a fost primit încă rezultatul procedurii de audiere prin comisie rogatorie în Serbia a unui martor“, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Pe rolul instanţelor de şapte ani

Instanţa superioară din Alba Iulia judecă apelul formulat de cei 11 hunedoreni inculpaţi în dosar, condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la pedepse cuprinse între şapte şi 12 ani de închisoare. Dosarul se află pe rolul instanţelor de şapte ani, iar persoanele judecate sunt acuzate de furtul şi traficarea mai multor brăţări dacice dezgropate din siturile arheologice din Munţii Orăştiei.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Roberto şi Roxana, regele şi regina balului

Cristina Ghenea

Liceenii hunedoreni i-au ales, ieri, pe cei mai frumoşi dintre câştigătorii concursurilor de frumuseţe organizate în toamnă în liceele hunedorene. Roxana Băltinescu, din Hunedoara, şi Roberto Epure, din Deva, au primit titlul de cei mai frumoşi boboci din judeţ.
Perechile de elevi de clasa a IX-a de la liceele din judeţ, care la balurile din toamna anului trecut au câştigat titlurile de Miss&Mister, au participat, ieri, la etapa judeţeană a Balului Bobocilor. Cea de-a XII-a ediţie a evenimentului a fost organizată de membrii Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Hunedoara şi a avut loc, ca în fiecare an, la Casa de Cultură „Drăgan Muntean”, din Deva. După mai bine de trei săptămâni de muncă pentru găsirea sponsorilor şi pregătirea probelor şi a spectacolului, balul a fost un adevărat succes. „A fost un efort comun, depus de membrii Consiliului nostru, dar şi de boboci, care au reprezentat licee din tot judeţul. Cu sprijinul celor de la Inspectoratul Şcolar şi al reprezentanţilor Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, am reuşit ca, în final, să ajungem la un rezultat atât de reuşit”, a declarat Emilia Nagy, prim-vicepreşedintele CJE Hunedoara.

Tema balului – „Las Vegas”

Pe lângă demonstraţii artistice de muzică şi dans, balul a cuprins şi probele de impresionare ale participanţilor. Cele 20 perechi care au concurat pentru titlul de Miss&Mister au încercat să impresioneze juriul prin diferite probe, care mai de care mai originale. Desigur, toate au fost „în ton” cu tema balului – „Las Vegas”. Organizatorii spun că proba ediţiei din acest an a fost aleasă prin vot, după ce au mai fost propuse şi alte teme precum „O zi pe peronul gării”, „Hawaii”, „Bollywood” sau „Eroi”.

Miss&Mister Popularitate, aleşi prin vot pe Internet

Cel mai important moment al serii a fost desemnarea câştigătorilor. Juriul, dar şi cele câteva sute de spectatori prezenţi la bal, au considerat că Roxana Băltinescu, de la Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice Hunedoara, şi Roberto Epure (foto stânga), de la Liceul Teoretic Traian Deva, au fost cei care merită titlul de Miss&Mister 2012. Chiar dacă aceştia s-au dovedit a fi cei mai frumoşi boboci din judeţ, nu au fost şi singurii câştigători. Astfel, Lidia Micu (Liceul Traian Deva) şi Dan Inulescu (CN Decebal, Deva) au ocupat locul II, iar Andreea Popa (CN Decebal, Deva) şi Vlad Nemeş (CN Mihai Eminescu, Petroşani) s-au clasat pe locul III. Titlul de Miss&Mister Popularitate a fost acordat în urma rezultatelor obţinute prin vot, pe Internet, Cristinei Pandelea (CT Anghel Saligny, Simeria) şi lui Nicolas Hamz (LT Lupeni), iar Patricia Creţu (CN Carmen Sylva, Petroşani) şi Robert Simulescu (CN Avram Iancu, Brad), au primit premiul special din partea juriului.

Flash, Reportaj Comentarii (1)

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare, trimis în judecată

Sorina Popa

Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, Marius Lăzărescu (foto), împreună cu alţi doi salariaţi de aici, au fost trimişi în judecată, într-un dosar în care cei trei sunt acuzaţi de fals intelectual. Primul termen a fost stabilit la Judecătoria din Deva pe data de 15 mai.

Repus pe post prin hotărâre judecătorească
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva au finalizat cercetarea în acest dosar, trimiţându-l spre judecare. Directorul Lăzărescu pare să fie un personaj care pică în picioare mereu. Astfel, după ce a fost numit pe funcţia respectivă de către conducerea PNL de la acea vreme, acesta părăseşte partidul cu săgeată în aprilie 2009, susţinând atunci că nu se mai simte reprezentat de către liberali. Motivul, de fapt, al directorului Marius Lăzărescu a fost acela că s-a schimbat Puterea, iar el numai aşa şi-ar fi putut menţine postul de şef al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara. A fost, totuşi îndepărtat de la şefia instituţiei, dar a revenit, pe post, în urma unei hotărâri judecătoreşti, în septembrie 2010.

Aparatură care a existat doar pe hârtie
De ani buni, însă, Lăzărescu şi alţi salariaţi ai acestei instituţii, sunt cercetaţi de către procurori pentru o achiziţie în valoare de 350.000 de lei, în urma căreia ar fi trebuit să se obţină mai multe aparate necesare muncii în direcţie. În fapt, în urma unei licitaţii organizate în 2005, pentru achiziţie de aparatură de laborator, în valoare de 350.000 de lei, câştigătoare au fost desemnate două firme din Bucureşti, SC Laboratory Sistem şi SC Star Laboratory. Surprinzător, în ziua în care s-au semnat contractele, s-a cumpărat şi aparatura de la cele două firme, iar plata către furnizori s-a făcut integral, în condiţiile în care aparatura nu fusese livrată. Or, legislaţia în domeniu prevede clar că, în avans, se poate plăti maximum 30 la sută din valoarea bunului achiziţionat. Totuşi, la două zile după efectuarea plăţii integrale (OP-urile au fost semnate de Marius Lăzărescu şi Ioan Poenar), taman în ajunul Revelionului 2005-2006, adică în 31 decembrie, şeful laboratorului DSV Hunedoara, Aurel Perian, a semnat mai multe procese verbale de pri
mire a aparaturii comandate. Ba mai mult, în timp ce devenii se pregăteau de zor pentru petrecerea de Revelion, la DSV se lucra pe brânci, în sensul că aparatura recepţionată a şi fost instalată, iar odată cu inventarierea bunurilor achiziţionate, s-a făcut şi instruirea personalului care urma să le deservească. Problema este că aparatele au existat doar pe hârtie, nu şi în realitate, iar de plătit s-a plătit până la ultimul bănuţ. Un an mai târziu, conducerea DSV i-a acţionat în instanţă pe cei doi furnizori pentru recuperarea daunelor. După un an, a apărut şi sentinţa judecătorească, prin care cele două firme sunt obligate să restituie sumele încasate. Numai că, primind pe tavă „păsuiala” de un an, cele două firme au avut timp să-şi şteargă urmele, intrând în insolvenţă. Aşa că, pentru sumele datorate, DSV Hunedoara s-a înscris, cuminte, la masa credală.

Legea spune că trebuie suspendat din funcţie
Acum, procurorii au trimis dosarul la judecătorie. În aceste condiţii, directorul Lăzărescu ar fi trebuit înlocuit din funcţie. Potrivit Statutului funcţionarilor publici, „în cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea acestuia din funcţia publică pe care o deţine”.

Actualitate, Flash Comentarii (1)

Cei doi soţi au fost înmormântaţi ieri

Cristina Ghenea

Tânăra de 27 de ani, a cărei viaţă a fost curmată de soţul ei orbit de gelozie, a fost înmormântată, ieri, la cimitirul Bejan din Deva. Tot ieri, Colesniuc Iulian, cel care i-a luat viaţa, ca apoi să se sinucidă, a fost, de asemenea, înmormântat, însă în cimitirul localităţii Zam.

„Diana, nu pleca… Copiii întreabă de tine!“

Cu sufletele sfâşiate de durere, părinţii Dianei Colesniuc şi-au luat rămas-bun pentru totdeauna de la singurul lor copil. Câteva zeci de rude, prieteni şi vecini s-au adunat pentru a o conduce pe femeie pe ultimul său drum. Încă tulburaţi de modul şocant prin care aceasta s-a stins din viaţă, apropiaţii Dianei au privit cu ochii înlăcrimaţi cum pământul acoperea sicriul alb în care a fost aşezat trupul neînsufleţit al acesteia. Zdruncinată puternic de întreaga tragedie, mama tinerei aproape că nu mai avea puteri nici să se ţină pe picioare şi îşi chema necontenit copilul înapoi, implorând să se producă o minune.

Criminalul ar fi ameninţat că le dă foc copiilor

Dezvăluirile şocante continuă să apară în cazul tragediei soţilor Colesniuc. Apropiaţii victimei spun că în seara crimei (n.r. sâmbătă, 5 mai), Diana ar fi încercat să fugă de acasă. Asta, pentru că imediat după ce s-a întors de la părinţii ei, din Almaşu Sec, împreună cu soţul şi cu cei doi copii, bărbatul a început scandalul. A acuzat-o, ca de obicei, de infidelitate şi de aici a început totul. După câteva ore de certuri şi reproşuri, femeia a ieşit din casă sub pretextul că trebuie să ducă gunoiul. O dată scăpată, însă, şi-a sunat imediat mama şi i-a spus că se întoarce la ea, pentru că în propria familie nu are linişte. Dar nu a mai apucat, căci văzând că nu urcă înapoi, Iulian şi-a sunat soţia şi a ameninţat-o că dacă nu se întoarce, le va da foc copiilor. Auzind asta, femeia s-a dus imediat înapoi, iar după câteva ore şi-a dat ultima suflare, fiind strangulată cu o cordelină de către soţ.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Bătrână jefuită de doi indivizi care pretindeau că efectuează dezinsecţii

Cristina Ghenea

O bătrână de 81 de ani (foto), din Deva, a fost prădată de doi bărbaţi care pretindeau că sunt angajaţi ai unei firme de dezinsecţie. Femeia a rămas fără 800 de lei şi fără mai multe acte de identitate, după ce i-a lăsat pe hoţi să-i calce pragul casei.

Aveau un plan bine pus la punct

Potrivit poliţiştilor, totul s-a întâmplat vinerea trecută, în jurul orei prânzului. Echipaţi ca la carte, hoţii aveau un plan bine stabilit, pentru a fi siguri că bătrâna le pică în plasă. Au bătut la uşa femeii şi s-au recomandat ca fiind angajaţi ai unei firme de dezinsecţie. Spunându-i că vecinii de la parter sunt extrem de mulţumiţi de serviciile lor, infractorii au convins-o pe bătrână să îi lase să intre în apartament. Şi ca să pară şi mai convingătoare povestea, în tot acest timp, doi complici de-ai hoţilor, chipurile, colegi de la firma de dezinsecţii, urcau la următorul etaj pentru a merge şi la alţi vecini. Astfel că femeia a muşcat rapid momeala şi i-a primit pe hoţi în casă.
De aici, totul a fost floare la ureche. Bărbaţii i-au cerut victimei o sumă modică, drept plată pentru dezinsecţie, şi au urmărit de unde a scos femeia banii. Apoi, spunându-i să păstreze distanţa, din cauza substanţelor toxice, hoţii s-au dus glonţ la dulapul cu bani, au luat suma de 800 de lei şi câteva acte şi apoi au plecat. Abia apoi, femeia şi-a dat seama de înşelătorie. Victima le-a povestit poliţiştilor că în tot acest timp, nu era singură acasă, ci cu soţul ei, de 85 de ani, însă acesta se afla într-o altă cameră, fiind aproape căzut la pat. În prezent, oamenii legii desfăşoară cercetări pentru a-i prinde pe cei doi bărbaţi.

Tipa care „verifică apometre“, de negăsit

Reprezentanţii IPJ Hunedoara spun că hoţii din locuinţe folosesc destul de des astfel de tehnici. De exemplu, în 2010, în Deva, au fost sesizate cinci cazuri în care o femeie care pretindea că trebuie să verifice apometrele a furat din locuinţe. Sub acelaşi pretext, hoaţa a reuşit să mai facă două victime şi în 2011. Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să fie atenţi la cei care pretind că sunt reprezentanţi ai companiilor furnizoare de utilităţi, şi să le ceară acestora legitimaţiile de serviciu înainte de a-i lăsa să le intre în case.

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Sentinţă definitivă în procesul judecătorului Popescu

Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, trimis în judecată în 2010 pentru mai multe fapte de corupţie, şi-a primit ieri sentinţa definitivă. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-au redus pedeapsa cu un an, astfel că judecătorul are de executat doi ani şi şase luni de închisoare.

Pedeapsă mai mică după rejudecare

Valentin Popescu (foto) a fost arestat şi trimis în judecată în urmă cu doi ani, după ce procurorii DNA au stabilit că a săvârşit infracţiunile de încheiere de tranzacţii financiare incompatibile cu funcţia avută, trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tot în 2010, instanţa Curţii de Apel Alba Iulia l-a condamnat pe judecător la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi a dispus interzicerea anumitor drepturi pe o perioadă de doi ani. Popescu a declarat recurs împotriva deciziei, astfel că dosarul a ajuns pe rolul ÎCCJ.
Lucru mai puţin obişnuit într-un proces aflat în fază de recurs, magistraţii Înaltei Curţi au decis rejudecarea dosarului. După ce mai mulţi martori au fost reaudiaţi, instanţa a ajuns, în cele din urmă, şi la o concluzie. Prin sentinţă definitivă, magistraţii au redus pedeapsa inculpatului la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare şi au dispus interzicerea unor drepturi pe o perioadă de un an.

Cerea falsificarea unor acte din dosarele pe care le judeca

Potrivit procurorilor, în 2007, judecătorul a cumpărat, prin interpus, un apartament în Petroşani, care fusese scos la licitaţie, ca urmare a unei executări silite. Magistratul se afla în conflict de interese, deoarece procesul îi fusese repartizat spre soluţionare chiar lui. De asemenea, Popescu a intervenit în luna februarie 2010, pentru fiul celui care-l ajutase să cumpere apartamentul. Tânărul fusese prins de poliţişti în timp ce conducea beat şi, potrivit procurorilor, judecătorul Popescu a sunat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Deva şi le-a cerut medicilor de acolo să falsifice rezultatul probelor toxicologice. Magistratul a mai fost acuzat şi că a primit mită de la alte două persoane, pentru a le da soluţii favorabile în anumite dosare pe care le-a judecat. (C. Ghenea)

Actualitate, Flash Comentarii (0)

Vasilescu prefect, Potecã subprefect

Sorina Popa

La doar trei luni de când a fost numit în funcţia de prefect, Ştefan Dezmeri va trebui să părăsească postul, după ce ieri, Guvernul Ponta a decis eliberarea din funcţie a prefecţilor şi subprefecţilor PDL şi UDMR. Dezmeri se va întoarce să lucreze la Biroul Parlamentar al lui Iuliu Winkler, şi, probabil, va reveni în UDMR, unde va ocupa funcţia de preşedinte executiv.
La rândul său, subprefectul Marius Szabo, eliberat şi el din funcţie de noul Executiv condus de Victor Ponta, se va întoarce la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Hunedoara pe postul de şef serviciu, deşi a plecat la Prefectură de pe funcţia de director adjunct al instituţiei amintite. Însă, Marius Szabo susţine că a dat concurs pentru postul de şef serviciu, fiind doar numit pe cel de director adjunct.
Prefectul şi subprefectul vor rămâne pe poziţii până ce hotărârea va fi publicată în Monitorul Oficial. Conducerea PSD Hunedoara a afirmat că postul de prefect revine social-democraţilor, Sorin Vasilescu (foto) fiind propunerea respectivă. Subprefectul este din rândurile liberalilor, şi în prezent ocupă funcţia de director executiv al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din cadrul Consiliului Judeţean. Vasile Potecă este cel propus pentru acest post.

Flash, Politica si administratie Comentarii (2)

Mai puţini şomeri în judeţ

Cristina Ghenea

Rata şomajului în judeţul Hunedoara a scăzut cu 0,52 la sută, atingând la sfârşitul lunii trecute 5,34 procente. Peste 1.700 de hunedoreni şi-au găsit, în aprilie, un angajator.
Potrivit reprezentanţilor AJOFM Hunedoara, luna trecută, în evidenţele agenţiei au fost înregistraţi 1.885 de şomeri, dintre care 301 provin din disponibilizări curente de personal. La sfârşitul lunii, numărul total al şomerilor din judeţ era de 10.397. „Dintre aceştia, 4.900 sunt femei. Tot în cursul lunii trecute, 2.909 persoane au ieşit din evidenţele noastre, 1.713 dintre ele fiind încadrate în muncă”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul executiv al AJOFM Hunedoara. Localitatea cu cei mai mulţi şomeri din judeţ rămâne municipiul Hunedoara, cu 1.581 de persoane fără loc de muncă, urmat, fiind, de Orăştie, cu 1.338, şi de reşedinţa judeţului, unde sunt 1.280  de şomeri.

Comunitate, Flash Comentarii (0)

Gara Deva intră în reabilitare şi modernizare

Sorina Popa

Primarul Devei, Mircia Muntean, a declarat, ieri, că fiind candidat pentru  preşedinţia Consiliului Judeţean, nu vrea să plece la judeţ înainte să rezolve una dintre problemele municipiului pe care-l conduce de 16 ani.  Este vorba de Gara  Deva, obiectiv care n-a mai fost reabilitat şi modernizat de ani buni. Ieri, Mircia Muntean s-a întâlnit cu specialiştii de la CFR, într-o dezbatere pe tema investiţiei respective.
„Gara Deva va fi reabilitată, investiţia fiind realizată cu fonduri europene şi bani de la bugetul de stat. Această investiţie va crea o dezvoltare a zonei, prin înfiinţarea de centre logistice, iar legătura cu vestul va fi astfel făcută într-un sistem de circulaţie feroviar mult mai rapid şi mai economic. La finalul lucrărilor de reabilitare, vom avea o gară modernă în reşedinţa de judeţ, vor fi construite pasaje subterane, vor fi reabilitate liniile ferate, astfel încât trenurile de călători vor putea circula cu o viteză de 160 de kilometri pe oră, iar marfarele cu 120 de kilometri pe oră”, a declarat Mircia Muntean.
Zilnic, prin Gara Deva, circulă 86 de trenuri de călători şi alte 60 de marfă. În prezent, viteza medie a trenurilor în ţara noastră este de 60-65 de kilometri la oră.

Flash, Politica si administratie Comentarii (2)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 05:50 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 00:50 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 00:50 ore.

    Starea vremii

    Înnorat 11°C Înnorat
    Vi Ploaie
    16/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    mai 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    ziare


    camere foto digitale