Categories: ActualitateFlash

Zilele Municipiului Brad

Cristina Ghenea

Se anunţă un weekend plin de distracţie la Brad. Începând de mâine, locuitorii din Ţara Zarandului sunt aşteptaţi să participe la numeroasele manifestări, desfăşurate, pe parcursul a trei zile, sub genericul Zilelor Municipiului.


Pe lângă sumedenia de manifestări socio-culturale, brădeniii vor mai avea parte şi de spectacole de muzică şi dans pentru toate vârstele.

Brăţări dacice, expuse pentru public
Cea de-a 10-a ediţie a serbărilor municipiului va fi marcată printr-o  expoziţie de excepţie a brăţărilor dacice de aur. Două exemplare originale, făcând parte din seria celor 13 brăţări braconate din Munţii Orăştiei şi recuperate de Statul  Român, vor fi expuse începând de mâine, de la ora 12.00, la Casa de Cultură din municipiu. De asemenea, tot aici, va mai avea loc şi o expoziţie de fotografie, intitulată „Popasuri hunedorene”, iar printre invitaţi, se va număra şi directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, dar şi dr. Volker Wollmann, renumit muzeograf, stabilit în Germania. „Datorită implicării sale în promovarea istoriei mineritului zărăndean, prin diverse publicaţii şi expoziţii internaţionale, Volker Wollmann va primi, în cadrul Zilelor Municipiului Brad, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului. Tot acesta a donat municipalităţii o copie a vagonetului de lemn din secolul XIV, cel mai vechi vehicul purtat pe şine, ce a fost descoperit la Ruda-Brad”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Virşli şi sculpturi, muzică şi voie bună
Tot cu ocazia evenimentelor festive, la Brad are loc şi o tabără de sculptură. Şase dintre cei mai iscusiţi sculptori din România au venit din Bucureşti, Târgu Mureş, Arad, Timişoara şi Deva, să participe la prima ediţie a taberei, ediţie care are ca temă „Ţara Moţilor – tradiţii peste timp”. Aceştia sculptează în calcar şi în marmură, monumente care urmează să fie amplasate în municipiu. Atelierul meşterilor este amplasat în curtea Colegiului Naţional „Avram Iancu”, iar monumentele încep deja să prindă contur sub dalta artiştilor sosiţi în municipiu încă de la începutul lunii.
Manifestările vor continua până duminică cu „Festivalul Virşlilor”, în cadrul căruia se va desfăşura cea de-a patra ediţie a „Devoratorilor de virşli”, dar şi cu spectacole de muzică şi dans. Printre cei care vor urca pe scenă se numără atât Connect-R, dar şi Ansamblul Folcloric „Doina Crişului”, un ansamblu cu 50 de ani de activitate, şi renumiţii Puiu Codreanu şi Maria Dragomiroiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

2 zile ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

3 zile ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

3 zile ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

3 zile ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

3 zile ago