Zidul Brãdenilor – pânã aici!

Alarmate de lentoarea cu care se mişcă lucrurile, mai ales în instanţe, Primăria Brad şi mai multe organizaţii neguvernamentale din municipiu vor să aducă în atenţia forurilor internaţionale „dosarul vânzării ilegale” a clădirii Muzeului Aurului din Brad.

O nouă formă de protest

Clădirea Muzeului Aurului aflată în patrimoniul Companiei Minvest Deva până anul trecut, a fost vândută, în august 2009, de lichidatorul judiciar S.C.P. IT Management Advisors S.P.R.L. Timişoara, în contul datoriilor filialei Bradmin, vânzare contestată atât de Compania Minvest, cât şi de Primăria Brad şi de Fundaţia „Auraria”, formată din cadre de conducere, care au lucrat la exploatarea de aur Gurabarza-Brad. Reprezentanţii autorităţilor locale au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, şi peste 5.000 de brădeni au semnat un memorandum prin care solicită Guvernului şi Preşedinţiei României ca Muzeul Aurului să fie trecut în administrarea Primăriei Brad. Alte aproape 1.000 de persoane din toate colţurile ţării şi din lume susţin acelaşi lucru, prin intermediul unei petiţii on-line.

Zid viu în faţa clădirii muzeului

Sâmbătă, o nouă formă de protest a fost iniţiată de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu. Un zid format din panouri cu mesaje de protest va fi construit în jurul Muzeului Aurului din Brad, autorităţile locale dorind să sensibilizeze instituţiile statului. „Organele abilitate ale statului trebuie să facă dreptate cât mai repede posibil. Vom monta un zid simbolic în faţa muzeului, iar oamenii pot să-şi exprime opiniile faţă de ceea ce s-a întâmplat cu Muzeul Aurului din Brad, clădire care valorează un milion de euro şi care a fost vândută de lichidator cu modica sumă de o sută de mii de lei. După ce se umple un panou cu mesaje de protest, vom amplasa altul, şi tot aşa, până când vom îngrădi accesul în muzeu”, a declarat primarul Florin Cazacu. Primul mesaj scris pe panoul amplasat în faţa muzeului a aparţinut primarului Florin Cazacu. „Muzeul Aurului trebuie să rămână al Bradului şi al brădenilor. Vom lupta pentru păstrarea tradiţiilor noastre, a valorilor muncii noastre. Aurul străluceşte într-un fel aparte, la Brad”, se arată în text. (N. Ebner)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sper ca belitorul asta de Cazacu isi semna demisia nu scria injuraturi pe peretele de la buda.Ai nenorocit Bradul hotule, ne-ai lasat fara muzeul mineritului, blestematule.

Recent Posts

Sfârșit tragic în Munții Alpi pentru doi alpiniști români‼️

Trupurile lui Emil Gheorghe, un montaniard experimentat din Lupeni, și al camaradului său, Cornel Roman,…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un purtător de chi­piu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta…

6 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist din Petroșani Pentru stabilirea unui record național, respectiv cucerirea celor 14 vârfuri…

6 ore ago

Bulina neagră

Suraj M., recidivist din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

6 ore ago

Minoră abuzată sexual timp de doi ani

Abuzatorul în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a fost trimis în ju­de­cată de…

6 ore ago

Trei turişti din Ungaria, salvaţi după ce s-au rătăcit în Retezat

Trei turişti din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat şi ajun­se­seră într-o stare de…

6 ore ago