Sorina Popa
La două luni şi jumătate de la redeschiderea Muzeului Aurului din municipiul Brad, proprietarul acestuia, Compania Minvest, a făcut un bilanţ, vizavi de numărul celor care i-au trecut pragul.
Muzeul Aurului a fost redeschis anul trecut, pe 4 decembrie, după ce imobilul care adăposteşte exponatele a fost complet reabilitat şi modernizat. Cele peste 1.500 de exponate din aur nativ, precum şi cele peste 500 de minerale rare fac din acest muzeu un unicat în întreaga lume.
Potrivit directorului general al Companiei Minvest Deva, Daniel Andronache, din decembrie şi până în prezent, peste 500 de persoane au vizitat Muzeul Aurului din municipiul Brad. „În această perioadă, s-au încasat 4.500 de lei din vânzarea biletelor de intrare”, a declarat directorul Daniel Andronache. Consiliul de Administraţie al Companiei Minvest, proprietara Muzeului Aurului, a stabilit preţurile de intrare la 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari şi studenţi, iar copiii sub 14 ani trebuie să achite 5 lei ca să viziteze muzeul.
Colecţia mineralogică din Brad, cunoscută sub denumirea de Muzeul Aurului, este unică pe mapamond. Ea a fost fondată în urmă cu mai bine de 100 de ani, timp în care exponatele au ajuns la peste 2.000, ele provenind din foarte multe ţări, de pe toate continentele.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…
View Comments
-este bun articolul;-[-dar nu chiar asa ]-mai sunt bolivienii vere ,peruanii vere,columbienii vere]-citeste cartea ''PRECOLUMBIEMNII''-Acuma acei oameni pe care spaniolii[-CORTEZ ]i-a omorat,le-au furat aurul,le au dat boli venerice.-au si avantaje america de sud.--BRAZILIA ARE MULTE TITLURI CA C.M. ,IAR VENEZUELA ,TOT TIMPUL CASTIGA LOCUL 2-3 LA ''MISS''-pe planeta asta.