Categories: Eveniment

Weekend plin de evenimente rutiere

Cristina Ghenea

În ultima vreme, hunedorenii au parte de tot mai puţină siguranţă în traficul rutier. Doar la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au prins mai mulţi şoferi băuţi la volan, dar şi vitezomani care au provocat accidente.

A fugit de la locul accidentului
Un tânăr din Deva a dat cu maşina peste un bătrân de 69 de ani, iar mai apoi, a fugit de la locul faptei. Accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni, pe Bulevardul 1 Decembrie din municipiu. „Şoferul în vârstă de 21 de ani a abandonat autoturismul, însă a fost prins la scurt timp de către poliţişti. Pietonul lovit a suferit câteva răni uşoare”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Autobuz făcut praf de un adolescent  
Aflat la volanul unui Audi Q7, un adolescent de 18 ani a făcut praf un autobuz aflat într-o parcare din Petroşani. Şoferul a dat vina pe oboseală.
Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 04:30, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiu. Apăsând prea tare pedala de acceleraţie, tânărul a intrat în plin cu bolidul în autobuz. Acesta a fost făcut praf, iar autoturismul a fost, de asemenea, avariat, în timp ce şoferul vinovat a fost singura victimă a accidentului. Băiatul a scăpat cu doar câteva răni uşoare, însă va trebui să suporte plata pagubelor produse.

Cu mult alcool la bord
Un şofer de 41 de ani, din comuna Şoimuş, a fost prins sâmbătă noapte, de către poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce conducea maşina, deşi băuse cu mult peste măsură. Autoturismul a fost tras pe dreapta pe Bulevardul Decebal, din Deva, iar în urma testului cu aparatul etiloscop, s-a demonstrat că bărbatul avea o concentraţie de 1,30 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţe, pentru prelevarea celor două probe biologice, însă aici s-a împotrivit recoltării de sânge. De asemenea, poliţiştii au mai prins un bărbat de 33 de ani, din Lupeni, care conducea maşina pe raza municipiului Vulcan, fără a deţine permis. Mai mult, şoferul avea o alcoolemie de 1,05 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Ambii conducători auto s-au ales cu dosare de cercetare penală.

Nici bine nu au venit ploile…
Numai ce am început să simţim că e toamnă cu adevărat, că şoferii au şi avut probleme din cauza carosabilului ud. Ieri, o femeie de 27 de ani, din Suceava, a încercat să ia cu viteză o curbă periculoasă de pe Defileul Jiului, dar intrând pe contrasens, s-a izbit în plin de un alt autoturism. În urma accidentului, şoferiţa a fost grav rănită, iar bărbatul în vârstă de 40 de ani, din Deva, care se afla la volanul celeilalte maşini, s-a ales cu câteva răni uşoare.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

52 de secunde ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

1 minut ago

PRIMĂRIA COMUNEI PESTIȘU MIC – Vrei să îți faci carte electronică de identitate, dar nu ai timp să ajungi la serviciul de evidență a persoanelor?

Primăria comunei Pestișu Mic vine în sprijinul cetățenilor comunei Pestișu Mic care doresc Carte Electronică…

29 de minute ago

La Crişcior, gazul metan va aduce plusvaloare și confort. Un pas uriaș spre viitor pentru toți locuitorii comunei

Magdalena Șerban Administrația publică din Crişcior a marcat un deziderat investițional de proporții atunci când…

29 de minute ago

Adrian Teslovan, câștigătorul Trofeului „Mihai Leu”

Mihai Leu nu mai este printre noi, dar spiritul lui se simte în continuare la…

35 de minute ago