Categories: Sport

Haidu şi Racea, calificate la JO

Ciprian Marinuţ

Gimnastele Raluca Haidu şi Amelia Racea de la CNS CSS „Cetate” Deva au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice Londra 2012, după ce s-au clasat pe locul patru cu echipa României, la Campionatele Mondiale de la Tokyo. Haidu s-a calificat şi în finala de la individual compus de pe poziţia a opta, iar Racea, în finala de la bârnă cu a şaptea notă.

În afara podiumului
Echipa României a avut un parcurs cu greşeli şi ratări în calificările de la Campionatul Mondial şi a obţinut intrarea în finala pe echipe din 11 octombrie, doar de pe locul patru.
Tricolorele au obţinut un total de 227.228 puncte şi au fost devansate de echipele din SUA (234.253 puncte), Rusia (231.062) şi China (230.370). Celelalte echipe intrate în finală sunt: Japonia (223.543), Australia (221.846), Germania (221.163) şi Marea Britanie (220.553). Situaţia poate fi modificată în finală, întrucât diferenţa de trei puncte faţă de China şi de patru faţă de Rusia poate fi refăcută, mai ales că în finală se pleacă din nou de la zero. Faţă de calificări, în confruntarea pentru medalii, vor evolua trei gimnaste la fiecare aparat şi toate notele vor fi luate în calcul. În prima fază a competiţiei, au concurat cinci gimnaste şi au punctat doar primele patru note.

Lidera surpriză
Surprinzător, cel mai bun parcurs din echipa ţării noastre l-a avut Raluca Haidu, mezina de la Cetate Deva. „Pitic”, cum este alintată Raluca Haidu, a făcut un concurs fără erori majore şi a fost prima din echipa României în ierarhia de la individual compus, ocupând locul opt între cele mai bune gimnaste ale lumii. Favorita României, Ana Porgras, a avut un concurs cu ratări şi s-a clasat abia pe locul 16, prinzând între ultimele finala în care s-au calificat cele mai complete 24 de gimnaste. Şi aici, ierarhia poate fi îmbunătăţită, prin evoluţii mai bune în finală, Porgras şi Haidu, putând să se bată pentru podium.

Doar trei prezenţe în finalele pe aparate
Gimnastica românească este într-o oarecare pierdere de viteză, urmând să mai aibă doar trei reprezentante în finalele pe aparate. Cătălina Ponor (cu a 5-a notă) şi deveanca Amelia Racea (cu a şaptea notă), care au obţinut cele mai mari note din echipa României, vor evolua în finala de la bârnă, iar Diana Bulimar (cu a opta notă) este calificată în finala de la sol. Încă o dată, la sărituri şi la paralele, România nu are nici o reprezentantă în finale. Finala feminină pe echipe va avea loc în 11 octombrie, iar cea la individual compus, în 13 octombrie.
Notele obţinute de gimnastele antrenate de Octavian Belu în calificări sunt următoarele:
Bârnă: Amelia Racea – 14,733 puncte, Diana Bulimar 14,066, Cătălina Ponor 15,000, Ana Porgras 14,400, Raluca Haidu 14,553; Sol: Raluca Haidu – 13,733, Diana Chelaru – 14,233, Ana Porgras – 13,866, Diana Bulimar – 14,400, Cătălina Ponor – 14,200; Sărituri: Diana Chelaru 14,633, Amelia Racea 14,400, Raluca Haidu 14,366, Ana Porgras 13,900, Cătălina Ponor 14,766; Paralele: Diana Bulimar 12,433, Raluca Haidu 13,833, Amelia Racea 13,666, Diana Chelaru 13,533, Ana Porgras 12,666.

Programul echipei feminine la CM (în direct DigiSport)
Marţi, 11 octombrie: finala pe echipe (13:00-15:00); Joi, 13 octombrie: finala la individual compus (12:00-13:45): Ana Porgras, Raluca Haidu; duminică, 16 octombrie finale pe aparate, ziua 2 (08:00-10:35): Cătălina Ponor, Amelia Racea la bârnă; Diana Bulimar la sol.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

10 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

10 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

10 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

10 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

10 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

10 ore ago