Categories: Comunitate

Vorţa: nevoi bugetare pentru funcţionare

          

          Rectificarea bugetară, prima din acest an, este aşteptată cu sufletul la gură de primării. La Vorţa, comună mică şi cu neajunsuri mari, dacă nu se va primi sprijin financiar, funcţionarea e asigurată doar până în octombrie.
„Şi în 2018 am păţit cam la fel. În formula actuală, bugetul de funcţionare este ameninţat din octombrie până la finele anului, nemaiexistând susţinere. Stăm în tensiune maximă până vom vedea, concret, cu ce vine rectificarea. Este clar că trebuie să fie una pozitivă, ca să nu ne oblige să punem lacătul pe uşă, cum s-ar spune. Nici cheltuielile pe noiembrie şi decembrie cu indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi a asistenţilor personali nu au acoperire. şi aici e minus. Sperăm că lucrurile se vor aranja şi vom încheia 2019 în condiţii decente. Avem şi un proiect european ce trebuie finalizat, privind achiziţia unui multifuncţional (84.000 de euro, prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia 1), aflat în licitaţie. Vom putea ca din iarna ce vine să ieşim în teren cu un utilaj modern, dotat cu accesoriile de care avem mare nevoie pentru executarea lucrărilor edilitare. Momentan există un buldoexcavator, dar e vechi şi e foarte greu şi costisitor să-l repari atunci când se strică. Deţinem şi un tractor cu remorcă, însă tractorul ar trebui scos din uz“, a afirmat Emil Radu Bureană (foto), primarul comunei Vorţa.(Magdalena Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

3 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 ore ago