Categories: EvenimentFlash

Vijelie peste Hunedoara

Adriana Năstase

Ieri, după mai multe zile de caniculă, vijelia s-a abătut asupra întregului judeţ. Nori negri s-au adunat pe cer, vântul s-a pornit, măturând totul în cale.


Astfel, la Petroşani, circulaţia trenurilor a fost întreruptă pe un fir, după ce un arbore smuls de vânt a rupt firele de înaltă tensiune şi a îndoit un stâlp de la reţeaua electrică. Pompierii au intervenit cu motofierăstraie pentru îndepărtarea copacului de pe şine. Tot aici, două blocuri au rămas fără ţiglele de pe acoperiş, din cauza vijeliei.
DN 7, la ieşirea din Deva spre Simeria, a fost blocat pe un sens, câteva zeci de minute, de un copac căzut. De asemenea, acoperişurile mai multor blocuri din municipiul reşedinţă de judeţ au fost aruncate la pământ, iar mai mulţi copaci au căzut peste maşini, avariindu-le. O parte din acoperişul Hotelului Deva a fost şi el luat de vânt. Şi la Hunedoara, situaţia s-a repetat, mai multe acoperişuri de blocuri fiind luate de vântul puternic. Mai mulţi copaci au fost smulşi de vânt şi s-au prăbuşit peste autoturisme.
În Hunedoara, Vulcan şi Petroşani, arborii au căzut peste ţevile de gaz, din fericire, fără ca acestea să se fisureze. Echipajele de pompieri au intervenit pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe drumuri şi în zonele Câmpuri Surduc, Sălaşu de Sus, Vorţa, Sarmizegetusa, Cabana Rusu din Masivul Parâng, Lupeni-Staţiunea Straja. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

2 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

2 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

2 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

2 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

2 ore ago