Udrea, contestată de liberali la Vulcan

Carmen Cosman

Din cauză că s-a votat deschis, şi nu prin vot secret, consilierul local PNL Alina Cârstoiu a anunţat că va ataca în contencios administrativ decizia prin care Elena Udrea a fost declarată „Cetăţean de Onoare” al municipiului Vulcan.

Trebuie să vadă mai întâi hotărârea
Alina Cârstoiu, consilier PNL la Vulcan, este decisă să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Vulcan, prin care 34 de persoane au primit titlul de „Cetăţean de Onoare“. „Deşi am atras atenţia consilierilor că trebuie vot secret, pentru că e vorba de persoane, nu s-a ţinut cont de acest aspect. Eu voi ataca în contencios administrativ această hotărâre şi sper ca prefectul să îmi dea dreptate şi să o anuleze”, a declarat Alina Cârstoiu. Aceasta a formulat şi un amendament în acest sens, în tipul şedinţei extraordinare de Consiliu Local, însă acesta nu a  fost  votat de consilierii locali, care au preferat votul deschis. Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a precizat că, până nu vede hotărârea, nu se poate pronunţa. „Trebuie să văd hotărârea şi cum a fost ea încadrată juridic şi abia ulterior, vom lua măsurile legale, dacă se impun”, a declarat Dezsi.
Aleşii locali din Vulcan au aprobat, marţi, proiectul privind decernarea titlului de „Cetăţean de onoare” pentru 34 de persoane care s-au remarcat şi şi-au adus contribuţia la dezvoltarea şi promovarea municipiului, în diverse domenii de activitate. Printre ei, în fruntea listei se află ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi Episcopul Devei şi Hunedoarei, P.S. Gurie. La adoptarea proiectului, consilierii PDL au avut sprijinul celor de la PSD.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Tot respectul pentru PDL (Udrea,Gligor,Ridzi,Ile,...),PNL-isti sunt invidiosi asa ia format Informatorul de Securitate, Molot.

  • @Valea Jiului.Cand faci pomelnicul PDL-istilor vad ca esti mandra de Monica Ridzi(hoata fraiera).Cine se aseamana,se aduna.Atentie la Limba Romana.IA FORMAT(ia se scrie cand ne referim la ce a facut Monica Ridzi,adica de la verbul A LUA),aici se scrie I-A uzand de cratima,folosita mult la cuvintele adresate PDL-ului.

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago