Categories: Actualitate

Viceprimari doar pe hârtie?

Carmen Cosman

Potrivit afirmaţiilor primarului Mircia Muntean, cei doi noi viceprimari ai municipiului Deva, Florin Oancea şi Sandu Borbeanu, aleşi în funcţii de către colegii lor din Consiliul Local, nu dau mai deloc pe la primărie. Edilul spune că, oricum, tot vechii viceprimari sunt legali, iar problema va fi clarificată de prefectură.

Fiecare parte cu adevărul său
Teoretic, dacă ţinem cont de hotărârea Consiliului Local Deva, Cosmin Costa şi Marcel Morar nu mai sunt viceprimari ai Devei. Practic, însă, tot ei ocupă aceste funcţii, iar reprezentanţii PNL Deva i-au acuzat că s-au baricadat în birouri şi sunt păziţi de poliţiştii locali. Florin Oancea, preşedintele PNL Deva, a precizat chiar că Morar şi Costa au fost excluşi din PNL şi li s-au trimis notificări în acest sens, pe care au refuzat să le semneze, aşa că în curând vor pierde şi calitatea de aleşi locali. Cu toate acestea, cei doi au rămas în birourile de viceprimari, iar Oancea spunea cu puţin timp în urmă că “în faţa fiecărui birou stau câte doi poliţişti locali. Poliţia locală are ca atribuţii paza instituţiilor publice, nu a birourilor”.
Acuzele, însă, se întorc asupra celor doi şi sunt mult mai grave. Reprezentanţii Primăriei Deva spun că nici Oancea şi nici Borbeanu nu dau pe la sediul administraţiei publice mai mult de cinci minute, chiar dacă ar avea suficient spaţiu la dispoziţie să îşi desfăşoare activitatea.“Noi nu mai avem drept de semnătură, nu semnăm acte, dar încercăm să ajutăm la finalizarea proiectelor începute. Ce fac ceilalţi, este problema lor, dar se plâng prea mult şi fac prea puţină treabă. Ei vin, stau 5–10 minute, după care pleacă. Au suficiente locaţii în care pot lucra, însă, ca să întreţină starea de agitaţie din primărie, procedează astfel. Mai bine ar munci împreună cu noi”, a declarat Cosmin Costa.
Pe de altă parte, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, spune că nici Oancea şi nici Borbeanu nu i-au solicitat vreo atribuţie ca viceprimari. “De când am venit eu din concediu, cei doi nu au mai intrat deloc pe la Primărie. Această problemă o va clarifica, mâine (astăzi-n.n.) Prefectura Hunedoara”, a precizat primarul Mircia Muntean.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Pai prefectul si primarul Devei sunt mana in mana si trag de timp ca primarul sa mai poata fura niste bani pt UNPR si PDL pentru alegerile de anul viitor.

  • Cel mai mare hot este MOLOT,iar cei doi sunt niste trepadusi ,BORBEANU are sana de oii unde sunt si oile lui MOLOT,iar OANCEA mai bine ar trimite pe sofer cum la trimis sa faca facultatea in locul lui , sa fie viceprimar, de acord cu nicu ,dar cred ca sub numele de Andrei se ascunde tampitul de OANCEA

  • Pe antena 1 Deva este Borbeanu,nici nu stie sa citeasca,un agramat ,nu credeam ca este chia asa de prost,cu asa oameni pnl se duce de rapa

  • Atata vreme cat traieste Munteanu ,nici pasarea nu canta in primaria noastra.Facem ce vrem si fraierii nu au ce face .Facem pariu ca orice am face nu ne prinde nimeni si mai castigam si alegerile.Atunci sa vedeti voi fraierilor!

  • OANCEA UN IDIOT ,SCRIE PE BLOGURI CU DIFERITE PSEUDONIME,MAI BINE AI PLATI DATORILE ,CUM A SPUS COLEGUL TAU DE LA USL, COSMIN NICULA ,CA ESTI DATOR VANDUT SI CA ESTI UN IDIOT CARE SI-A TRIMIS SOFERUL LA FACULTATE IN LOCUL SAU OANCEA ,AI DATORII SI TE TII DE PROSTI OANCEA

  • Ce sa faca ai tampitul Oancea ,viceprimar nu este ,bani sa mai bea prin carciumi nu are,am citit in ziare ca are 500000 euro datorii ,sta ca tampitul si scrie comentarii ascuzandu-se sub diferite pseudonime ,candidat la primarie nu este ,in concluzie un ratat

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

24 de ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

24 de ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago