Florin Oancea: Hai să batem palma pentru reconstrucţia Devei!

La 49 de ani, Florin Oancea (foto) a decis că este timpul să atace, din nou, fotoliul de primar al municipiului Deva. Cu o experienţă de şapte ani, ca viceprimar al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea a fost propus de colegii din PNL să candideze pentru Primăria Deva, la alegerile parţiale din 5 noiembrie 2017. „Din anul 1993 locuiesc în Deva. Am terminat în 1993 Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, după care am făcut cursuri de perfecţionare la institutul Bancar Român. După terminarea facultăţii şi până în anul 2000 am lucrat în sistemul bancar, la Dacia Felix şi Banca Transilvania. Între 2000 şi 2004 am fost consilier local la Deva, din partea PNL. Am deţinut funcţia de viceprimar al Devei, când Primăria era condusă de Mircia Muntean, între 2004 şi 2010, fiind responsabil cu partea de investiţii a municipiului nostru. Împreună cu echipa de la primărie am dus la bun sfârşit multe proiecte de investiţii”, a spus Florin Oancea, candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Deva. Oancea este căsătorit şi are doi copii. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

o zi ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

o zi ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

o zi ago