Politica si administratie

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero: Este o bătaie de joc pentru cetățenii din județul Hunedoara!

Reamintim că vicepreședintele Ca­merei Deputaților, Natalia Intotero (foto) a anunțat că PSD a cerut demisia ministrului Mediului Diana Buzoianu dacă nu vine în Parlament cu soluţii în privinţa Barajului Mihăileni de pe râul Crişul Alb.

De datoria ministrului
„PSD cere demisia ministrului Me­diu­lui dacă vom fi trataţi cu aceeaşi atitudine cu care am fost trataţi şi dacă nu vine cu soluţii pentru ca această investiţie să fie repornită şi finalizată. Este de datoria dânsei, este ministrul Mediului. Haideţi sa mai desfiinţăm din ministere dacă tot nu-şi fac treaba! Chiar nu este în regulă, este o bătaie de joc pentru cetăţeni din ju­deţul Hu­ne­doara”, a declarat Natalia Intotero la Prima News, subliniind ne­mulţumirea faţă de modul în care ministerul ges­tio­nează proiectele de infrastructură cri­tică, potrivit News.ro.

„Transparență”
„Sunt astăzi în faţa dumneavoastră cu aceeaşi deschidere şi transparenţă ca întotdeauna. Sunt însă şi un pic în­grijorată pentru că o minciună care a fost spusă de foarte multe ori a ajuns inclusiv în Parlament, Parlamentul Ro­mâniei fiind astăzi în punctul în care nu mai ştie care este realitatea sau nu. O minciună însă repetată obsesiv nu este şi adevăr, aşa că haideţi să clarificăm un pic care este adevărul. Nu suntem în faţa unei crize care este surpriză şi care nu poate să fie reparată. Nu suntem nici măcar în faţa unui conflict politic, pentru că, cu toţii ne dorim acelaşi lucru şi a­nume acest baraj să fie funcțional. Sun­tem însă în faţa unui scandal populist, să zicem aşa, şi suntem de asemenea în faţa unui proiect de infrastructură care ar fi trebuit să fie strategic, dar care a fost vulnerabilizat pentru că docu­men­tele care stăteau la baza acestui proiect de infrastructură au fost de-a lungul timpului vulnerabile juridic”, a declarat ministrul Mediului în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Gu­vernului, scrie News.ro. Diana Buzo­ianu a spus că există o singură întrebare care ră­mâne şi anume dacă România do­reşte să construiască legal şi sigur sau dacă doreşte să construiască vul­nerabil, de acum încolo. „În cazul acumulării de la Mihăileni, sunt trei aspecte care trebuie să fie foarte clar cunoscute de către toată lumea. În primul rând, corpul barajului este gata, finalizat din anul 2022. În 2024 şi în 2025 a oprit viituri de apă în cantitate de 5,5 milioane de metri cubi şi a salvat 17.000 de oameni. A spune că rolul de oprire a inundaţilor astăzi este blocat este o minciună şi întrebarea mea este: cui foloseşte românii să fie minţiţi că nu va fi realizat în continuare scopul prin­cipal al acestei infrastructuri? Pentru că el va fi realizat în continuare”, a precizat Buzoianu. Ea a mai afirmat că o instanţă a anulat un aviz mai vechi de 40 de ani de zile, nu Ministerul Mediului. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura