Categories: Actualitate

Verdict în dosarul tâlharului refugiat la mănăstire

Bărbatul fusese deja condamnat pen­tru o tâlhărie comisă la un magazin chi­ne­zesc din municipiul Petroșani, însă Curtea de Apel Alba Iulia a întors dosarul la instanța de fond.

A spus că nu-și amintește ce s-a întâmplat
Individul a fost eliberat din penitenciar și rejudecat, iar instanța a rămas în pro­nun­țarea sentinței. Pe de altă parte, lucrurile
s-au schimbat la rejudecare, pentru că mar­torii n-au mai fost de găsit ori persoana vătă­mată n-a mai ajuns la proces și a cerut judecarea cauzei în lipsa sa. Tânărul a fost condamnat la trei ani de pușcărie pentru furtul unei huse de telefon. A intrat într-un magazin chinezesc din Petroșani, a furat-o de pe raft și a dat să plece. Angajații l-au văzut și când l-au oprit, bărbatul i-a atacat cu un cuțit. L-a lovit cu pumnul în față pe un angajat iar pe altul l-a amenințat cu un briceag. Câteva ore mai târziu avea să fie descoperit pe peronul stației CFR Simeria și adus la Petroșani, pentru anchetă. Nu a recunoscut comiterea faptei, a menționat că suferă de afecțiuni psihice și nu își aduce aminte cu exactitate cele întâm­plate în magazin. Individul nu avea locuință și se refugiase la Mânăstirea Râmeț, dar nu stătea prea mult la lăcașul de cult, deși găsise înțelegere la călugări. Avram Lobonț a fost judecat în lipsă și condamnat la Judecătoria Petroșani pentru infrac­țiu­n­ea de tâlhărie calificată. Imediat după ce a fost încarcerat, bărbatul a făcut o cerere de redeschidere a procesului penal, care a fost admisă de instanță. Odată admisă ce­rerea, hotărârea pronunțată în lipsa per­soanei condamnate este desființată de drept, astfel că judecata s-a reluat din faza camerei preliminare. Chiar dacă a scăpat de condamnare, Avram a fost iarăși arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Petroșani. Tribunalul Hunedoara a des­ființat soluția și a dispus punerea sa în liber­­tate. Judecătoria Petroșani a stabilit pro­nunțarea sentinței în prima parte a lunii ianuarie a anului viitor. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

21 de ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago