Minorul în vârstă de 17 ani, din Vulcan, a furat mai multe haine dintr-un magazin chinezesc din zona centrală a municipiului Petroșani.
Când angajații au încercat să-l oprească să iasă cu bunurile neplătite din centrul comercial, tânărul a devenit violent și i-a atacat. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe minor la măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4 luni pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie, dar și obligarea lui să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională. Jaful s-a petrecut în toamna anului trecut, iar tânărul, P. Marius P. a fost prins de mai mulți trecători și dat pe mâna polițiștilor din Petroșani. Administratorul societăţii a observat că hoțul a îmbrăcat o geacă şi un hanorac dintre cele expuse la vânzare, motiv pentru care s-a pus în faţa uşii de acces în magazin şi l-a prins cu mâinile de haine pentru a-l împiedica astfel să părăsească magazinul. Însă, bărbatul s-a smucit şi a reuşit să părăsească magazinul, moment în care a intervenit un bărbat şi l-a adus înapoi în magazin. Hoțul a reușit să fugă din nou de acolo. Câțiva trecători, vigilenți, l-au prins iarăși. (M.Gânju).
HUNEDOARA. Moment istoric și plin de emoție pentru fotbalul hunedorean. Buldozerele au intrat pe vechiul…
Există o schimbare de mentalitate în rândul șoferilor din România: tot mai mulți renunță la…
Conducerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a pierdut definitiv prima fază a…
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…