Vasilică Potecă, sponsor de frunte al PNL

Sorina Popa

Viitorul subprefect al judeţului, Vasilică Potecă (foto) nu a stat degeaba aceşti ani, de când s-a înscris în PNL. Potrivit informaţiilor din Monitorul Oficial, el a făcut donaţii pentru organizaţia judeţeană Hunedoara a PNL, în valoare de 84.000 de lei.

Astfel, Potecă se încadrează în lista cu persoanele care au făcut donaţii de peste 10 salarii minime brute pe ţară, în anul 2010. În acel an, suma totala a donaţiilor primite de PNL se ridică la 1.835.019 lei. Cei mai mari contributori au fost Crin Halaicu şi Ştefan Jicol, suma donată fiind câte 115.000 lei fiecare. Cu câte 100.000 de lei în donaţii se remarcă Iacob Mircea Rucărean şi Iulian Minea, în timp ce Vasilică Potecă a contribuit cu bunuri în valoare de 84.000 de lei. Alin Simota, patronul clubului de fotbal Jiul Petroşani, a donat 42.500 de lei, iar Valeriu Romulus Şerban Patriciu (fratele lui Dinu Patriciu) – 21.450 de lei.

De la PSDR la PNL, via ApR
Contactat, Vasilică Potecă a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că numirea sa pe postul de subprefect nu are nici o legătură cu sumele donate partidului. „Nu ştiam la acea vreme că voi ajunge subprefect. Am fost preşedintele PNL Brad timp de patru ani, între 2006 şi 2010, de aceea am făcut sponsorizări pentru partid. Asta este tot”, a declarat Vasilică Potecă.
Acesta a fost între 1997 şi 2000 membru al PSDR, un an a activat în ApR, iar din 2005 este membru al PNL. În prezent, Potecă deţine funcţia de director executiv al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din cadrul Consiliului Judeţean.

2 comentarii la „Vasilică Potecă, sponsor de frunte al PNL”

  1. El se pricepe atat la sponsorizari cat si la evaziune fiscala.A avut sectie de imbuteliere alcool la Brad -Botau si ca sa-si acopere spatele, a cotizat intati la deputatul IFRIM Dumitru, apoi la toti prefectii P.S.D.R. din 1996-2000( BUDULAN, STANCA,APOSTU) dupa care a fugit cu IFRIM si SURGENT la Ap.R. si de acolo la P.N.L.
    Alt exemplu de specialist de „inalta calificare” in smenuri, promovat de U.S.L.

Comenteaza Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.