Categories: ActualitateFlash

Noul subprefect, gafe după gafe la instalarea pe post

Sorina Popa

Noul subprefect al judeţului, Vasilică Potecă (foto), a fost, ieri, instalat în funcţie, la eveniment fiind prezent şi ministrul delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre. Primari, directori de deconcentrate, consilieri locali şi judeţeni, dar şi salariaţi ai prefecturii au participat la instalarea lui Potecă.

Colectiv minunat, dar trebuie reorganizat
Din păcate pentru el, proaspătul subprefect a făcut o serie de gafe, atât în cuvântul său la învestitură, cât şi în declaraţiile făcute presei după instalarea sa. Gafe care nu doar că au adus zâmbete pe feţele celor prezenţi la ceremonie, dar au dovedit că noul subprefect încurcă mapele prefecturii cu ştampila primăriei. Astfel, Vasilică Potecă a declarat în discursul său de la instalare: ”Colectivul din prefectură este unul minunat, dar au rămas probleme încă nerezolvate. Printre acestea, se numără problema cu Primăria Deva şi cea a regionalizării” (?!). Chiar nu ştim ce putea să facă prefectura în ceea ce priveşte regionalizarea, deoarece deciziile de acest gen se iau la nivelul guvernului, iar în ceea ce priveşte problema Primăriei Deva, toată lumea a înţeles că Vasilică Potecă a primit ordin de la şeful lui de partid, Mircea Moloţ, să bage beţe-n roate activităţii de la această instituţie.

Pentru Potecă, deputatul este funcţionar public
În continuare, Vasilică Potecă a mai făcut alte declaraţii, cel puţin şocante, dacă ne gândim la funcţia pe care a fost numit.”Eu m-am mutat doar 50 de metri, cu biroul, în aceeaşi clădire, pentru că am lucrat până acum la Consiliul Judeţean, fiind director executiv. Aşa că, nu e mare diferenţă între a semna mapele la Consiliul Judeţean şi activitatea de la prefectură. Primul lucru pe care îl voi face la prefectură va fi să reorganizez instituţia” (!?), a declarat noul subprefect. Tot el a mai afirmat, la învestirea în funcţie, că „o carieră de funcţionar public începe de la deputat, la director de deconcentrate”(!?). Pe lîngă faptul că din exprimarea sa nu s-a prea înţeles ce vrea să zică, noul subprefect a arătat că nu cunoaşte diferenţa dintre un demnitar şi un funcţionar public.
Până la numirea sa în această funcţie, Vasilică Potecă a fost membru al PNL. Propunerea pentru postul de prefect al judeţului este Sorin Vasilescu (PSD), el urmând să fie învestit pe post peste două-trei săptămâni, deoarece în prezent, nu este funcţionar public.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Penal Poteca cu evaziunile lui fiscale din imbutelierea de alcool la Brad -Botau, penal stapanul sau guzganul galben-sagetat m.i.molot,sau
    Panturu cum il alinta coloneii cu ochi albastri.

  • Vai, Poteca ce ai ajuns!
    Te-a sedat MOLOT impotriva lui MIRCIA. Chiar daca te-ai mutat din Consiliul Judetean la Prefectura tu esti reprezentantul Guvernului si nu al ,, PITICULUI,,

  • E trarziu si am zis sa scriu si eu cate ceva dupa ce am invatat cum mi-a zis 'sefu' meu (ala betiv) ca mai am putin pana la sesiunea din iunie si inainte sa merg la munca sa castig si eu un ban muncit. De fapt tot eu munceam si pentru 'sefu' si inainte, mergeam la examene pentru el, ii faceam cumparaturile, ii citeam ziarele, chiar stateam in biroul lui si ii tineam audientele. Chiar ma gandesc ca cheltuie banii fara rost ca nu o sa ia nici macar 3% la alegeri, mai bine si-ar platii din datoriile.
    Gata!!!!!!!! Peste 4 ani o sa candidez eu la primarie sub sloganul : "VIN, BERE, VODKA SI MICI LA PRIMARIE". Parca is mai darnic. Va las ca ma duc sa mai lipesc niste afise si cu Mircia si Grigor Ioan. Pa!!!!!!1

  • Sper ca banii donati de Vasile Poteca pentru campania din 2008 nu erau falsi ,cum sunt cei pe care recent Mircea Ioan Molot ia adus din Transnistria,poate nu ati aflat ca Mircea Ioan Molot vrea sa cumpere voturile cu bani falsi.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

18 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

18 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

18 ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

18 ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

20 de ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

20 de ore ago