Politica si administratie

Urgența Spitalului devean, sufocată de pacienți. Bolnavii, trimiși aici de la toate unitățile din județ

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva a anunțat că zilele tre­cute a fost un aflux de pacienți cu pro­bleme medicale grave și foarte grave la Unitatea de Primiri Urgențe – UPU. Medicii de familie nu au lucrat, așadar, toți cei care s-au îmbolnăvit au dat buluc la Urgențe. Vă dați seama ce a fost acolo!

Până la 90 de minute pentru investigații
„Situația a fost conjuncturală și a fost de­terminată de faptul că în perioada săr­bătorilor de iarnă cabinetele medi­ci­lor de familie au fost închise, iar spitalele mici au lucrat cu un număr redus de per­sonal.
În aceste condiții, persoanele cu pro­bleme de sănătate au fost re­di­re­c­țio­nate în masă spre UPU – Spitalul Ju­de­țean de Urgență Deva, care astfel a fost copleșit de numărul mare de pacienți care necesită tratament. Începând cu ziua de sâmbătă, s-au prezentat la con­sult în cadrul UPU Deva un număr de 215 pacienți, imposibil de consultat în timpul alocat de obicei

unei examinări me­dicale de urgență și aplicării trata­men­tului corespunzător. În condițiile în care la un stop cardiac este nevoie de cel puțin o oră pentru stabilizarea bolna­vu­lui, per­so­nalul UPU – doi medici – interne/re­sus­citare și traume/chirurgie, ajutați de două asistente fiecare, două in­firmiere, două îngrijitoare, doi bran­car­dieri – toți aceștia nu pot face obiectiv față unui număr atât de mare de so­li­citări din partea bolnavilor, înregis­trân­du-se timpi mari de așteptare și ner­vo­zitate în rândul pacienților și a rudelor acestora. Au fost pacienți cu stop car­diac, pacienți cu in­farct, arit­mii, edem pulmonar, he­mo­ra­gii digestive, comă de etiologie vas­cu­lară, in­su­ficienta res­pi­ra­torie acu­tă. Fie­ca­re caz de cod roșu și gal­ben necesită cel puțin 60-90 de mi­nute de investigație, supraveghere, mo­ni­torizare.
Personalul medical a depus toate efor­turile obiectiv po­si­bile pentru a pre­lua și tra­ta un număr cât mai mare de pacienți. Am luat le­gă­tura cu ce­le­lalte spitale, pentru a micșora presiu­nea pe UPU Deva.
De luni, 8 ianuarie, cabi­ne­tele me­di­ci­lor de familie și-au re­luat ac­ti­vitatea, deci se așteaptă o îm­bu­nătățire a situa­ției”, a de­cla­rat dr. Emil Stoica (foto), mana­ge­rul Spitalului Jude­țean de Urgență Deva.
Situația a revenit, așadar, de ieri, la normal și aici. Oricum, per­sonalul de la spital este su­pus în ultima perioadă unor ata­curi greu de imaginat. În urmă cu câțiva ani, erau eroii noștri. Acum, dă-i și luptă!

 

MANIFEST AL UNUI MEDIC DE URGENȚĂ
“Trebuie să recunoaștem că avem un popor bolnav care trebuie tratat de un sistem de sănătate și mai bolnav! Pacienți, care nu au acces la medici de familie, la policlinică…! Un popor nemulțumit nu numai de noi… nemulțumit de guvern, de pompieri, de polițiști, de profesori etc! Ăștia suntem noi! Probleme la UPU sunt în toată țara! Orice le-ai face, analize, CT, ecografii, consultații de specialitate… tot sunt nemulțumiți că stau cu orele la urgențe! Nemulțumiți de noi sunt și colegii de pe secții , că le cerem consulturi … Ce să mai zicem? Personal, m-aș sancționa că preiau 2 sau 3 pacienți în nici 10 minute! Unde mai este actul medical corect efectuat??? Dar, preiau să nu se urle…! Cazurile de viroze sunt trecute la urgențe imediate… că de …! Dacă am un caz grav, trebuie să preiau imediat și un alt caz , care mai poate aștepta…! Să nu iasă scandal! Ce să mai facem să mulțumim pe toți? Nu putem! Ca nu avem personal, este foarte adevărat!!! Am fost și vom fi denigrați tot timpul! Ăștia suntem noi! Dar, bine ca mai salvăm și niște vieți… pentru asta nu te laudă NIMENI…! În fine, noi trebuie să mergem mai departe și să ne facem treaba așa cum putem, cu ce avem la îndemână! Le doresc multă sănătate celor nemulțumiți de noi! Să ne ocolească, dacă suntem așa de incompetenți! Sănătate la toată lumea!!!”

Semnat: medic urgență – Secția UPU
Unitatea de Primiri Urgențe Deva

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura