Categories: Comunitate

Universitatea din Petroşani: căminul studenţesc nr. 4 a fost reabilitat

Magdalena Şerban

Căminul  nr. 4 din cadrul Universităţii din Petroşani a trecut printr-un proces de reabilitare, lucrările fiind finalizate de curând. Campusul instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului numără cinci cămine studenţeşti, dintre care nr. 4 şi nr. 5  găzduiesc câte 80 de studenţi fiecare, şi oferă cel mai înalt grad de confort.
„S-au realizat lucrări de reabilitare a acoperişului, dar şi de izolare termică. Sperăm ca în urma procesului de anvelopare, să reducem considerabil costurile în ceea ce priveşte partea de termoficare. Dacă ar fi să luăm în calcul un edificiu care a beneficiat de lucrări similare şi are aproximativ aceiaşi parametri ca şi căminul nr 4, e vorba de căminul cu numărul 5, aici se poate spune că s-a înregistrat o reducere de circa 20 de procente a cheltuielilor aferente agentului termic. În campus, avem atât agent termic de la municipalitate, cât şi încălzire pe gaz. În funcţie de tarife, le alternăm. Se fac calcule şi estimări lunare, astfel încât cheltuielile să fie reduse la minimum. Se ţine cont de randamentul fiecărui edificiu, de ce săli vor fi folosite etc. La noi se poate verifica zilnic consumul, defalcat. Căminul cu nr. 5 se încălzeşte exclusiv pe gaz, chiar şi apa caldă are aceeaşi sursă, pe când cel cu numărul 4 beneficiază de un sistem mixt”, a arătat Dacian Ciodaru, directorul general administrativ al Universităţii din Petroşani. Potrivit acestuia, pe viitor se vizează şi reabilitarea celorlalte trei cămine din campus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

2 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

2 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

2 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

2 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

2 ore ago