Unic în județ! La Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad se poate face examinarea Sudoscan, recomandată diabeticilor și tuturor celor care acuză dureri de membre superioare/inferioare și de spate. Gratuit, în baza biletului de trimitere către Medicină Internă
Magdalena Șerban
Simți adesea durere și amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor? Cu rezultate cantitative, SUDOSCAN permite diagnosticarea timpurie a neuropatiei (în special de fibre mici) și posibilitatea de urmărire a eficacității tratamentului specific, dar și a progresiei bolii. SUDOSCAN este un test care oferă o evaluare exactă a funcției sudoripare si a fost folosit cu succes în diagnosticarea timpurie a neuropatiei diabetice, neuropatiei postchimioterapie, polineuropatiei amyloida familială, bolii Fabry si bolii Parkinson. Acum, examinarea poate fi făcută și la noi în județ, singura unitate sanitară ce are acest aparat fiind Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad.
Investigație neinvazivă și nedureroasă pentru testarea funcționării nervilor periferici
„SUDOSCAN este un aparat non-invaziv care măsoară cu acuratețe, simplu și rapid, în câteva minute, gradul de afectare a fibrelor nervoase mici periferice. Folosește o tehnologie patentată care evaluează funcția glandelor sudoripare, care este controlată de fibrele nervoase mici, ca cele care sunt implicate în sensibilitatea dureroasă. Testarea Sudoscan permite diagnosticarea precoce a tulburărilor neurologice (neuropatiei), atât la pacienții diabetici, non-diabetici, neurologici, dar și la cei cu alte patologii (Boala Parkinson, Boli autoimune, Neoplazii, Boli genetice, Infecții virale, deficitul de Vitamine B, etc). Investigația se efectuează în câteva minute, pacientul pune palmele și tălpile goale pe cei 4 electrozi, iar rezultatul este gata în câteva secunde. Examinarea poate fi efectuată tuturor pacienților, cu excepţia celor care prezintă absența unui membru, proteze valvulare metalice, proteze articulare sau alte materiale metalice din sfera ortopedică (exemplu tijă metalică). Totodată, metoda Sudoscan ne poate ajuta în diagnosticul diferențial al diferitelor dureri persistente ale bolnavului cronic. În funcție de rezultatul testului, acesta va primi recomandări de tratament și indicații ulterioare. Evaluarea Sudoscan se face gratuit, în baza biletului de trimitere către Medicină Internă. Vă puteți programa sunând la numărul de telefon 0753959021, în intervalul orar 08:00-15:00. Din păcate, neuropatia de fibre mici este o afecțiune frecventă ce poate afecta milioane de oameni și poate cauza dizabilitate importantă”, a precizat dr. Andra Lucia Popa (foto), medic specialist medicină internă care activează în cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Polineuropatia. Cauze
este o afecțiune neurologică în care mai mulți nervi periferici sunt deteriorați, perturbând transmiterea semnalelor între sistemul nervos central (creier și măduva spinării) și restul corpului, în special la nivelul membrelor. Simptomele comune includ amorțeli, furnicături, durere și slăbiciune musculară, iar cauzele pot fi diabetul, toxinele, infecțiile, bolile autoimune sau probleme genetice. Există peste 100 de tipuri de neuropatie periferică, majoritatea sunt polineuropatii, clasificate în funcție de locul apariției, leziunile produse, cauza manifestărilor și simptomele specifice. Cauzele polineuropatiei sut boli autoimune – sindrom Sjögren, lupus, artrita reumatoidă, sindromul Guillain-Barré, polineuropatie demielinizanta inflamatorie cronică, vasculită; diabet – neuropatie diabetică; infecții – virale sau bacteriene, boala Lyme, zona zoster, virusul Epstein-Barr, hepatitele B și C, lepra, difteria, HIV; deficiențe ereditare – boala Charcot-Marie-Tooth; tumori – canceroase sau necanceroase, unele tipuri de cancer; probleme ale măduvei osoase – prezența unei proteine anormale în sânge determină gamopatii monoclonale, mielom, limfom, amiloidoza; alte boli – hipotiroidism, insuficiența renală, boli hepatice, tulburări ale țesutului conjunctiv; vicii – alcoolism; expunere la droguri sau substanțe toxice; unele medicamente – o parte a celor folosite pentru a trata cancerul, unele medicamente anti-convulsive, unele antibiotice; leziuni sau compresii ale nervilor periferici; deficiențe de vitamine – B1, B6, B12, B3, E; forma ereditară de polineuropatie.
Simptome
Apariția furnicăturilor, înțepăturilor sau a unei amorțeli în mâini și picioare, care se pot răspândi mai apoi pe toată lungimea brațelor și picioarelor; durere ascuțită, cu senzație de arsură resimțită chiar și în activități sau poziții în care nu ar trebui să se manifeste, precum statul în picioare sau întins și acoperit cu o pătură; sensibilitate extremă la atingere; tulburări de coordonare, dezechilibru și căderi numeroase; slăbiciune musculară accentuată; senzația de mâini și picioare acoperite, chiar și când nu porți șosete și mănuși; intolerență la căldură; transpirație excesivă sau imposibilitatea realizării acestui proces fiziologic normal; piele palidă și uscată; probleme digestive, intestinale sau ale vezicii urinare; disfuncție sexuală; scăderea tensiunii arteriale, ceea ce duce la amețeală; paralizie.


