Ieri, după-amiază, 27 de pensionari şi angajaţi ai Căilor Ferate Române au participat la un marş de protest şi miting autorizat. Hunedorenii s-a adunat în zona Gării Deva şi ţinând în mâini o pancartă pe care stătea scris „Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Regionala Braşov”, au plecat pe traseul bine stabilit: Gară – bulevardul I. Maniu – bulevardul Decebal – strada Avram Iancu – Piaţa Prefecturii. Pe tot parcursul marşului, protestatarii au fost acompaniaţi de un cântec cu versuri antiguvernamentale, transmis prin megafon.
„De şase ani, nu ne-a crescut cu un leu salariul. Am pierdut bonuri, am pierdut prime de concediu, am pierdut absolut tot”, a declarat Barbu Bărbulescu, mecanic de locomotivă, liderul de opinie al protestatarilor.
Se pare că acest protest a plecat de la iniţiativa unor pensionari, cărora li s-a alăturat şi un grup al salariaţilor CFR. Printre revendicările oamenilor se numără acordarea permiselor de călătorie gratuită pe calea ferată, de la trei la şase drumuri dus-întors, acordarea autorizaţiilor de călătorie tuturor salariaţilor, dar şi indexarea salariilor în conformitate cu prevederile legale şi cu aplicarea grilei negociate, pornind de la salariul minim pe economie în vigoare şi acordarea integrală a drepturilor băneşti câştigate în instanţă.
Întrebat de ce nu au participat mai mulţi angajaţi ai Căilor Ferate, Barbu Bărbulescu a spus că multora le este frică să nu îşi piardă locul de muncă.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…