Categories: Actualitate

Tronsonul autostrăzii dintre Deva şi Simeria, gata de inaugurare

Sorina Popa

Cei 33 de kilometri de şosea de mare viteză dintre Deva şi Orăştie sunt aproape gata. În prezent, muncitorii mai au de lucru doar în zona podurilor, iar pe secţiuni întregi, se montează parapeţii şi se trag liniile de demarcaţie între sensurile de mers.
Potrivit Companiei de Drumuri, 75 la sută din lucrare este gata. Aşa că oficialii de la Transporturi au vrut să-i lase pe şoferi să gonească pe primii 15 kilometri chiar de ieri, 10 decembrie. „Deschidem de la Simeria la Deva, cei 15 kilometri, în prima decadă a lunii decembrie, urmând ca toată varianta de ocolire să fie finalizată până la 30 aprilie“, a spus Mircea Pop, directorul general al CNADR.

Vremea rea a încurcat lucrurile
Se pare, însă, că vremea rea a împiedicat deschiderea celor 15 kilometri de autostradă. Asta, deşi constructorul era gata să dea drumul şoferilor să circule pe noua şosea de mare viteză. Potrivit unor surse, se pare că, totuşi, tronsonul respectiv, între Şoimuş şi Simeria, va fi inaugurat în zilele următoare. Ca atare, s-ar putea ca în scurt timp, să „zburdăm” cu maşinile pe acolo.
Potrivit declaraţiilor constructorului, întreaga lucrare – adică tronsonul Deva – Orăştie complet – va fi dată în folosinţă doar la începutul anului viitor, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută pentru ianuarie 2013. Dar, cu siguranţă, terminarea tronsonului de 18 kilometri dintre Simeria şi Orăştie va fi întârziată de alunecările de teren care s-au produs aici în vară.
Imaginile cu noua autostradă au fost realizate de un utilizator al site-ului dedicat drumurilor din România, skyscrapercity.com, şi arată în ce stadiu se află lucrările la tronsonul Deva-Simeria, respectiv nodul Simeria. Tronsonul a fost marcat şi de Google Maps, şi poate fi vizibil accesând site-ul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, la data de 21 iunie a.c.,…

12 ore ago

*Bărbat reținut de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare*

Polițiștii au intervenit, în n noaptea de 20/21 iunie a.c., în urma unei sesizări primite…

13 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Petroșani, strada Plaiului.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

13 ore ago

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

14 ore ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

o zi ago