Eveniment

Ţeparii „Singer” rămân în arest

Curtea de Apel Alba Iulia a decis menţinerea măsurii de arestare preventivă a celor 14 inculpaţi din dosarul „Maşina de cusut Singer”, în urma recursului făcut de aceştia împotriva deciziei Tribunalului Alba. Totodată, alte două persoane au fost arestate în acest dosar.
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave. În fapt, grupul „ţeparilor”, care numără în total 40 de persoane, este acuzat că a înşelat, în perioada 2007-2008, peste 1.000 de persoane, cu pretextul cumpărării de maşini de cusut marca Singer. „Ţeparii” anunţau prin ziare, la mica publicitate, că achiziţionează maşini de cusut marca Singer, la preţuri cuprinse între 40.000 şi 80.000 de euro. Când erau sunaţi de către proprietarii unor astfel de maşini, escrocii le precizau oamenilor că nu cumpără decât perechi de maşini, mai precis câte două, cu serii consecutive. Şi sub pretextul că vor să-i ajute, le recomandau celor care doreau să-şi vândă maşinile de cusut, oameni de bună credinţă, persoanele care ar deţine maşinile perechi. Aceştia le vindeau cu preţuri de mii de euro, dar cam la jumătate sub cel oferit de „cumpărătorii iniţiali”, adică de escroci. Şi astfel, după ce dădeau zeci de euro pe aşa-zisa „maşină de cusut pereche”, când să le vândă, constatau că „darnicii“ cumpărători au dispărut şi ei rămâneau cu banii daţi şi cu două maşini vechi de cusut, pe care nu le puteau valorifica. (N. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura