Categories: Stiri

Tâlhar cu state vechi

Autorii tâlhăriei sunt doi tineri din Valea Jiului, ambii fiind clienţi vechi ai poliţiştilor. Unul dintre autorii tâlhăriei, Cătălin Cosmin Căldărar a fost arestat pentru 30 de zile de judecătorii din Petroşani.
Individul este recidivist şi are un cazier impresionant la cei 20 de ani ai săi, fiind condamnat în trecut tot pentru tâlhărie, după cum confirmă surse din cadrul anchetei. Căldărar nu a ajuns atunci după gratii, deşi a fost acuzat de tâlhărie, faptă pe care nu a recunoscut-o, magistraţii Judecătoriei Petroşani condamnându-l la închisoare cu suspendare. Acum, individul, alături de un alt tânăr, a intrat în casă peste un bătrân de 82 de ani şi l-au bătut până când le-a spus unde-şi ţine economiile. Recidiviştii au fost prinşi de poliţişti la scurt timp iar în urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că victima locuia singură şi tâlharii ştiau că are bani în casă. Bătrânul a fost găsit agonizând de către un vecin, iar acesta din urmă i-a anunţat imediat pe poliţiştii vulcăneni. Căldărar şi complicele său sunt cercetaţi acum pentru tâlhărie calificată şi riscă ani grei de închisoare dacă vor fi găsiţi vinovaţi. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

3 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

3 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

3 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

3 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

3 ore ago