Categories: Stiri

A fost lansat la apă cel mai mare vas de croazieră din lume

Cea mai mare navă de croazieră din lume a ieşit din şantierul naval din Finlanda și e pregătită de prima incursiune în largul mării pentru teste, înainte de livrarea probabilă în luna octombrie a acestui an, transmite CNN.

Parc acvatic plutitor
Este vorba despre mult aştep­tata navă maritimă „Icon of the Seas (foto)” al Royal Caribbean International, o ambarcaţiune de di­mensiuni megalitice. Are o lungime de 365 de metri și o greu­tate estimată la peste 250.000 de tone. În ianuarie 2024 este pro­gra­mată să-şi înceapă voiajul pe apele Caraibelor. Se estimează că va putea avea la bord aproximativ 5.610 pasageri și 2.350 de mem­bri ai echipajului. Principala atrac­ţie va fi, fără doar şi poate, cel mai mare parc acvatic pe mare din lume. Denumit Category 6, acesta va avea 6 tobogane de apă, 7 piscine și 9 jacuzzi, toate prezente, evident, pe vas. Președintele și di­rectorul executiv al Royal Caribbean International, Michael Bayley, spune că nava este pe cale să se alăture flotei Royal Caribbean pe 26 octombrie, înainte de debutul său din 2024.
În prezent, deţinătorul titlului de cea mai mare navă de croazieră din lume este o altă navă din flota Royal Caribbean, Wonder of the Seas, care a făcut prima călătorie anul trecut și are o lungime ceva mai mică, de 1.188 de picioare, cu 18 punți de explorat.
Royal Caribbean International prezintă Icon of the Seas ca fiind cea mai de top construcţie pe linie de croazieră, dotată cu cele mai avansate tehnologii din ultimii 50 de ani. „Îl poziționăm ca fiind cea mai bună vacanță de familie, iar când faci un pas înapoi și privești la toată energia și timpul care au fost investite în crearea acestei nave, este uluitor”, a declarat Bayley. Icon a finalizat primul set de teste pe mare la 22 iunie, potrivit unui comunicat al Royal Caribbean. „În timpul primului său set de teste pe mare, Icon of the Seas a parcurs sute de mile, timp în care au fost testate motoarele principale, cor­pul navei, sistemele de frânare, di­recția, nivelul de zgomot și vibra­ții”, se arată în declarație. „Totul a fost făcut la timp, așa cum era prevăzut în program, în ciuda fap­tului că plecarea ei a fost întârziată din cauza condițiilor de vânt”, au anunțat cei de la Royal Caribbean.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

2 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

2 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

2 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

2 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

2 ore ago