Categories: Actualitate

STS a luat Oscarul serviciilor de urgenţă europene

La împlinirea a 10 ani de la prima convorbire realizată prin 112, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit “Premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă”, un adevărat Oscar în domeniul serviciilor de urgenţă.
Distincţia a fost oferită ca recompensă pentru „devotamentul, implicarea şi performanţele obţinute de către STS” în promovarea şi dezvoltarea sistemului numărului unic de urgenţă.
Pentru acest premiu special, au existat candidaturi din toată Europa, analizate de o comisie de experţi independenţi. Juriul internaţional a apreciat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a dezvoltat sistemul 112 într-o manieră eficientă, luând în calcul, atât rezultatele tehnice, cât şi pe cele operaţionale cu impact major asupra calităţii serviciilor şi a siguranţei cetăţenilor.
La acest eveniment au fost aproximativ 350 de participanţi, reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, organizaţii internaţionale, oficiali ai instituţiilor europene, furnizori de soluţii, care au susţinut şi au recunoscut excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă din Europa. Au mai fost acordate şi alte distincţii pe diferite categorii. „Ceremonia premiilor europene 112 din acest an poate fi considerată «Oscarul în domeniul serviciilor de urgenţă». Câştigătorii ne-au demonstrat că, împreună, avem capacitatea de a construi o societate mai sigură şi că putem stabili un standard ridicat în domeniul serviciilor de urgenţă din întreaga lume”, a declarat Demetrios Pyross, preşedintele Consiliului Consultativ al EENA. Pentru STS este cel de-al patrulea premiu european 112 obţinut, după cele din 2009 şi 2013, pentru cele mai bune campanii de educare-informare şi cel din 2011, pentru salvare remarcabilă. (V. Macovei)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

3 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

3 ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

3 ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

3 ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

3 ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

3 ore ago