Sună la 112 să înjure operatorii sau să reclame traficul blocat

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Cătălin Chirca, a transmis că aproape jumă­tate din cele peste 10 milioane de ape­luri la 112 de anul trecut nu au fost urgenţe. Oamenii sună pentru că la celălalt capăt al firului „este cineva care le răspunde” și, de multe ori, re­clamă traficul blocat și înjură ope­ra­torii, scrie Agerpres.

Pentru trafic blocat
„În continuare, în România, este un număr foarte ridicat de apeluri non-urgente. Oamenii sună pentru alte motive decât pentru cele care sunt în competenţa Serviciului de Urgenţă 112. Anul trecut au fost peste 10 milioane de apeluri la 112, însă aproape jumătate dintre acestea nu au fost urgenţe. Oamenii au sunat pentru diferite motive. De cele mai multe ori sună să solicite informaţii, sună pentru că ei cunosc că la 112 este cineva care le răspunde şi, până la urmă, vorbeşte cu ei”, a arătat Chirca, la CNA. Acesta a precizat că, de cele mai multe ori, cei care sună la 112 solicită informaţii privind traficul rutier. „Sunt persoane care trebuie să ajungă urgent la aeroport. Traficul este blocat, pentru ei reprezintă ceva urgent, pentru că ei vor pierde avionul. Nu este de com­petenţa Serviciului de Urgenţă 112. La fel, sunt persoane care au pro­bleme cu elec­tricitatea acasă şi pentru ei local poate reprezenta o situaţie de criză sau o si­tuaţie deosebită, însă 112 nu poate interveni pentru a le repune sistemul de elec­tricitate în funcţiune. De ase­me­nea, sunt şi alte persoane care sună la 112, pentru a adresa injurii operatorilor. Există şi o astfel de categorie, însă cel mai important este să ne adresăm persoanelor care sunt de bună credinţă şi care trebuie să înţeleagă să apeleze 112 doar atunci când este necesar pentru ca acolo să intervină un echipaj de la Ambulanţă, de la Poliţie, de la Jan­darmerie, de la Pompieri sau de la Salvamont”, a spus Cătălin Chirca.

Responsabil
STS anunță o campanie de conștien­ti­zare: Sună responsabil la 112. Cam­pa­nia ar urma să se desfăşoare în ur­mă­toarele şase luni. „De douăzeci de ani numărul 112 funcţionează în România. Răspundem la urgenţe în fiecare minut, oră de oră. Cu toţii putem să ne asi­gurăm că serviciile de urgenţă sunt disponibile şi eficiente în caz de pericol. Peste 10 milioane de apeluri ajung la 112 în fiecare an. Aproape jumătate nu reprezintă urgenţe. Aşa că, dacă nu e urgenţă, mai gândeşte-te! Sună res­pon­sabil la 112. O campanie a Serviciu­lui de Tele­comunicaţii Spe­ciale”, se ara­tă în textul apelului STS. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Telefoanele care schimbă ritmul zilelor aglomerate

În lumea telefoanelor premium, diferența nu mai stă doar în specificații. Stă în felul în…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

16 ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

16 ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

16 ore ago

Practica viitorului se face la liceul agricol din Geoagiu

Magdalena Șerban Practică spre viitor este un proiect dedicat modernizării educației (în special în domeniul…

16 ore ago

Bani europeni pentru precizie și acuratețe la Spitalul Județean de Urgență Deva

Magdalena Șerban Modernizarea Laboratorului de Ana­tomie Patologică a Spitalului Județean de Urgență Deva, prin completarea…

16 ore ago