Categories: Fara bascalie

Streinu-Cercel vs. Bebelusha Oana

Nu o dată şi nu de mult am scris la această rubrică despre manipulare şi dezinformare. Opinia mea este că în toate liceele ar trebui introdusă ca disciplină obligatorie comunicarea. Doar aşa, oamenii ar căpăta o protecţie cât de cât eficientă împotriva manipulării, despre care teoreticienii domeniului spun că este din ce în ce mai nocivă. Aşa cum jurnaliştii fac o facultate (cei mai mulţi dintre ei), dar cititorii/telespectatorii, majoritatea, sunt consumatori de presă şi deci, expuşi la tot soiul de manevre de manipulare, pe care de multe ori nu le pot decodifica.
Să iau ca exemplu scandalul gripei A/H1N1.
La început, nimeni nu a acordat prea mare atenţie acestui virus, probabil după isteria provocată de fostul ministru Gheorghe Flutur cu cea aviară. Vaccinul a rămas fără beneficiari.
În paralel, circulau pe e-mail-uri diverse povestioare, cele mai multe referitoare la presupusele riscuri la care se expun cei care fac vaccinul contra gripei A/H1N1. Nu ştiu ce efect au produs, dar ştiu că toţi deveneau mai circumspecţi, mai ales că multe aveau ca titlu ceva de genul „…şi dacă e adevărat…?”. Iar e-mail-ul este, desigur, ştiţi asta, o formă de comunicare.
Directorul Institutului „Matei Balş”, Adrian-Streinu Cercel, a prognozat că gripa A/H1N1 ar putea provoca 6.000 de decese, dar că vaccinul există şi este pregătit.
O vreme, în perioada sărbătorilor, situaţia a stagnat. Gripa părea uitată, un episod nedorit din multe altele care fac vâlvă pe la noi timp de trei zile.
Moartea actorului Toni Tecuceanu a provocat o poftă instantanee de vaccinare. Cozi şi teamă. Apoi a venit bomba – nu, Toni Tecuceanu nu a murit de gripă A/H1N1. Sau cel puţin, în certificatul de deces nu sunt precizate literele şi cifrele cu pricina, A/H1N1 adică. Pe blogul bebeluşei Oana de la Cronica cârcotaşilor, fata a povestit că a consumat din aceeaşi mâncare cu Toni, a stat în preajma lui, dar uite, nu s-a îmbolnăvit. Mirare, da? Iar blogul devine din ce în ce mai mult un instrument de comunicare.
Un oficial european a acuzat apoi că totul a fost o campanie de manipulare a marilor firme producătoare de medicamente, pentru a vinde vaccinul. Atenţie – nu oricine, un oficial european.
Unde este adevărul? Cum trebuie privite toate astea? Unde începe manipularea şi unde se termină realitatea? Ce să înţeleagă oamenii? Şi dacă gripa e reală, iar virusul va deveni la fel de periculos ca acela al gripei spaniole din 1918?
Eu cred că va trebui să ne protejăm şi împotriva virusurilor, şi împotriva manipulării.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT DE FAMILIE IZBUCNIT ÎN MUNICIPIUL LUPENI

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…

4 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

2 zile ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

2 zile ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

2 zile ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

2 zile ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

2 zile ago