Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara adresează mulțumiri Serviciului Aeromedical SMURD România, punctelor de operare Caransebeș și Arad, pentru sprijinul acordat în cursul zilei de astăzi, când au fost preluați patru pacienți aflați în stare gravă
În ciuda condițiilor meteorologice dificile, care nu au permis aterizarea pe heliportul spitalului Hunedoara (ceață densă și vizibilitate redusă), colaborarea exemplară dintre UPU, Secția de Neonatologie și Serviciul de Salvare Aeriană a făcut posibilă identificarea unor soluții eficiente pentru transferul pacienților.
Astfel, au fost realizate:
O aterizare în localitatea Cinciș
O aterizare în localitatea Toplița
Doua aterizări în localitatea Ghelari, pentru preluarea pacienților, aceștia fiind însoțiți de medicii UPU: dr. Ungur, dr. Bordean și dr. Lupei.
Mulțumim, de asemenea, domnilor doctori Matesoane și Vanvore, Serviciului de Ambulanță Hunedoara, precum și piloților implicați, pentru profesionalismul, promptitudinea și dedicarea demonstrate în gestionarea acestor cazuri complexe.


