Comunitate

Spitalul din Hunedoara, îndrăgit de colindători

Magdalena Șerban

Când un spital e căutat la ceas de Mare Praznic Creștin înseamnă că a fă­cut mult bine. Colindătorii nu vin că tre­buie, ci vin cu drag. Recent, Spi­ta­lul Municipal „Dr. Alexandru Simio­nescu” Hunedoara a primit colindul unor grupuri de copii, dar și de preoți, cei internați aici simțind bucuria Cră­ciunului prin glasul binecuvântător.

Tradiția care unește și vindecă suflete
,, Dorim să le mulțumim pentru că au ales să aducă spitalului nostru o notă din magia Crăciunului celor de la Gră­dinița PP – Grupa Ștrengarii din Hu­ne­doara, acompaniați de interpreta Va­le­rica Ianoși Marian și instrumentistul de la Ansamblul Hațegana, Grupului de Co­lindători din Călan – coordonat de doam­na Violeta Deminescu și Grupului de preoți ce a colindat toți pacienții in­ternați, alinând din suferința acestora și faptul că în aceste zile de mare în­sem­nătate creștină nu se pot bucura pe de-a întregul de sfânta sărbătoare. Sunt oameni minunați, care din tot sufletul lor au dorit să aducă stare de bine celor aflați în momente nu fericite ale vieții. Tocmai de aceea, aprecierea noastră este și mai mare. De asemenea, am fost invitați la spectacolul de colinde din Peștera Bolii, organizat de către dom­nul Ionuț Dragotescu. La rândul meu, am lansat invitația către tot per­so­nalul spitalului pentru cei interesați să ia parte la acest eveniment special, organizat într-un cadru feeric. A fost o manifestare cu totul aparte, care nu doar ca a impresionat, ci și a rezonat cu cei prezenți. Au participat 65 de an­gajați ai instituției noastre. Mulțumim mult pentru invitație. Un gând bun și mult bine, tuturor, acum când mai nu­mărăm nu multe zile din 2025”, a trans­mis Radu Budae (foto), managerul Spitalului Mu­ni­ci­pal Dr. Alex­an­dru Simionescu Hunedoara.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura