Categories: Comunitate

Speranţă de bani pentru investiţiile din Hărău

Magdalena Şerban

Modernizarea de drumuri comunale, respectiv extinderea reţelei de canalizare, la care se adaugă realizarea racordurilor, reprezintă două coordonate investiţionale spre care îşi îndreaptă atenţia conducerea comunităţii din Hărău, în următoarea perioadă. Primarul de aici a bătut şi la poarta Uniunii Europene, dar şi la Ministerul Dezvoltării, solicitând finanţare.
„Prin Grupul de Acţiune Locală vrem să demarăm proiecte, dar numai începând de la toamnă. Deocamdată, trebuie consultate măsurile accesibile, strategia de dezvoltare fiind depusă doar de curând. În schimb, am pregătit un program de modernizare drumuri comunale şi străzi aferente, fiind vorba de 6,7 kilometri în total. Studiul de fezabilitate este realizat şi vom demara procedura în momentul în care avem undă verde pentru sesiunea de finanţare. Estimativ, am preconizat valoarea maximă pe care UE o poate da pe asemenea axă, adică un milion de euro. Mai vrem să extindem reţeaua şi să facem racordurile la canalizare, proiectul iniţial neincluzând şi aceste elemente. Localnicii nu le pot suporta din efort financiar propriu, fiind vorba de domeniul public, nu de cel privat. Am depus devizul la Ministerul Dezvoltării. Să vedem în ce măsură primim finanţare. Dar dacă, printr-un noroc, se schimbă cerinţele Uniunii în ce priveşte eligibilitatea unei comune cu sub 2.000 de locuitori, ne încercăm şansa pentru a obţine bani europeni. Noi suntem 2.160 de toţi, dar există străinaşi care s-au mutat pe la Deva sau în alte zone, aşa că populaţia reală ar fi mai mare. Echivalenţa se face pe bază de calcul, deci în situaţia de faţă, finanţarea nu e sigură”, a precizat Dorin Jibetean (foto), primarul comunei Hărău.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

18 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

23 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

24 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago