Categories: Comunitate

Vaţa de Jos se pregăteşte pentru noi investiţii

Magdalena Şerban

Reabilitări şi modernizări de drumuri comunale, extinderea reţelei de apă-canal şi o staţie de tratare a apei reprezintă o parte din investiţiile pe care primarul din Vaţa de Jos le vede implementate din bani europeni sau guvernamentali. Din visteria proprie stau la rând alte lucrări, bugetul actual fiind mai permisiv faţă de cel din anii precedenţi.

Reabilitări şi modernizări
„Acum avem un buget puţin mai bun, comparativ cu cel din 2015. Diferenţa o face Consiliul Judeţean, de unde am primit 250.000 de lei. Pe timpul vechii conduceri a instituţiei judeţene, nu primeam nimic, în nici un an. Cotele de la Finanţe sunt în sumă de 1.600.000 de lei, plus partea de învăţământ şi asistenţă socială. De asemenea, am estimat venituri din vânzarea de masă lemnoasă de circa 2.400.000 de lei, din fondul de rulment mai avem 700.000 de lei, iar din taxe şi impozite mai intră la bugetul local aproximativ 600.000 de lei”, a precizat Milu Folescu (foto), primarul din Vaţa de Jos. Acesta susţine că extinderea reţelei de apă-canal în Vaţa, precum şi o staţie de captare, clorinare şi tratare, reprezintă priorităţile investiţionale din acest an. Valoarea estimată pentru cele două programe de modernizare este de 2.400.000 de lei. „Pentru partea de apă-canal vrem să accesăm Fonduri de Mediu, dar dacă ni se permite depunerea a două proiecte pe Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – FEADR, le vom depune, prin această entitate de finanţare. Pentru modernizarea a şase kilometri de drumuri comunale din satele Ciungani, Căzăneşti şi Vaţa de Sus (circa un milion de euro), vom accesa tot bani europeni. Din bugetul local, vizăm reabilitări interioare şi exterioare şi amenajări de terase unde e cazul, pentru căminele culturale din Ciungani, Prăvăleni, Basarabasa, Ociu, Ocişor, Vaţa şi Tătărăştii de Criş. Poduri şi podeţe am prevăzut pentru Ciungani, Prăvăleni, Ociu şi Căzăneşti. Ar mai fi şi mici modernizări de drumuri cărora li se adaugă alte investiţii”, a mai arătat Milu Folescu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

5 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

19 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

19 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

19 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

19 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

19 ore ago