Categories: Comunitate

INSEMEX expertizează explozia de la fabrica de pâine din Braşov

În luna noiembrie 2015, un muncitor a murit şi alţi cinci au fost răniţi într-o explozie puternică, urmată de incendiu, la moara unei fabrici de pâine din Braşov.
Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani au fost cooptaţi pentru a realiza expertiza tehnică. „Cercetarea va stabili împrejurările şi cauzele care au condus la producerea evenimentului, reglementările legale încălcate, răspunderile şi măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi va determina caracterul accidentului. Noi ne ocupăm de expertiza tehnică pentru care ne-au fost trimise probe de către cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov. În urma exploziei, ne-am deplasat la faţa locului, aşa cum procedăm, de regulă. Urmează să parcurgem paşii tehnici şi apoi să ne pronunţăm”, a precizat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul general al INSEMEX Petroşani. Mai trebuie spus că evenimentul nefericit s-a produs la magazia de depozitare – însăcuire, iar ca urmare, un bărbat de 31 de ani, angajat ca operator siloz, şi-a pierdut viaţa. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

23 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago