Categories: Comunitate

Proiecte de investiţii de milioane de euro la Vaţa de Jos

Magdalena Şerban

Primarul din Vaţa de Jos, Milu Folescu (foto), a vrut să fie sigur că două mari proiecte de investiţii vor primi finanţare pentru implementare. Prin urmare, le-a adaptat cerinţelor şi le-a depus atât prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cât şi pe fonduri europene, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
„Prin PNDL am depus un proiect pentru modernizarea unor drumuri comunale din satele Căzăneşti, Vaţa de Sus, Ciungani şi Ocişor. Sunt pietruite şi vrem să le asfaltăm. Bineînţeles, se impun şi alte lucrări, cum ar fi rigole de scurgere, ziduri de sprijin şi podeţe. Am estimat un necesar de circa două milioane de euro. Tot pe Ordonanţa nr.28 mai avem depus un program pentru extinderea reţelei de apă în satele Prihodişte, Basarabasa, Vaţa de Jos, Brotuna şi Târnava. Debitul actual nu este suficient, însă urmărim construirea unui bazin de stocare, obiectivul fiind inclus în acest proiect. Sursa de apă o reprezintă un izvor de la Peştera Prihodişte (prin cădere). Încă nu am făcut studiul de fezabilitate, dar valoarea lui trece de 1,5 milioane de euro. Am gândit-o în perspectivă, în cazul în care staţiunea va fi cumpărată, să putem să furnizăm apă şi pentru partea turistică. Acum, debitul pe care îl avem e suficient doar pentru populaţie. În perioadele de secetă, când lumea udă prin grădini, vrem să stăm liniştiţi, nu speriaţi că rămânem fără apă”, a arătat primarul din Vaţa de Jos.
Potrivit acestuia, ambele proiecte de investiţii au fost accesate în paralel şi prin AFIR, pentru ca probabilitatea de eligibilitate să fie una maximă. Cât priveşte bugetul local, s-au alocat circa 700.000 de lei pentru reparaţii şi modernizări la căminele culturale din Căzăneşti, Ciungani, Prăvăleni, Basarabasa, Tîrnava de Criş, Ociu şi Ocişor. În localitatea Brotuna este prevăzută finalizarea lăcaşului cultural nou ridicat, cei de aici nebeneficiind până acum de un astfel de edificiu. De asemenea, încă  700.000 de lei au fost prevăzuţi pentru finalizarea drumului de legătură dintre satele Prăvăleni şi Ciungani şi mai trebuie asfaltate drumuri din Prihodişte, Tătărăştii de Criş, Ociu, Ocişor şi Târnava. Acestora li se adaugă reparaţii la reţeaua de apă din Căzăneşti şi Prăvăleni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago