Categories: Comunitate

Specialişti în meserii ce nu există în România

Patru medici din Valea Jiului se specializează într-o meserie care… nu există. Este vorba despre medicina de dezastru, profesie recunoscută în afara României, care însă nu este trecută în nomenclatorul nostru de meserii.
Totuşi, cei patru medici hunedoreni nu renunţă şi sunt înscrişi la Masteratul de Medicină de Dezastru, iniţiat de Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, singurul de acest fel din ţară. ”Masteratul acesta este o chestie de pionierat. Din judeţul Hunedoara, participăm patru medici, iar în total, suntem 25 de masteranzi care vrem să ne specializăm pe medicina de dezastre. În România, nu sunt specialişti în medicina de dezastre. La noi în ţară nu există medici de catastrofă, pentru că meseria aceasta nu este inclusă în nomenclator”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, medicul Cătălin Popa.
Un asemenea masterat se mai face doar în Belgia, la Universitatea Liberă din Bruxelles şi în Piemontul Italiei. ”Eu cred că noi, după ce absolvim, vom fi un fel de consultanţi, dar Ministerul Muncii ar trebui să facă un pas spre a include această meserie în nomenclator”,  adaugă doctorul Popa. Prof. dr. Nicolae Steiner, expert internaţional NATO, unul dintre iniţiatorii masteratului, spune că mai durează până când această meserie va fi recunoscută şi la noi. ”În nomenclatorul de meserii, nu există medic de dezastru, deocamdată, mai este cale lungă până la momentul recunoaşterii ei în România, dar de undeva trebuie început”, spune el.
Proiectul Masteratului în Medicina de Dezastru a fost pus în practică la noi în ţară de personalităţi medicale recunoscute pe plan internaţional în Medicina de Dezastru, prof. dr. Dan Mănăstireanu şi prof. dr. Nicolae Steiner, specialişti de elită ai acestui domeniu. (A. Nedelcoff)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

22 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

22 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

22 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

22 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

22 de ore ago