Simeria şi Brad ies din carantină!

Primarul Simeriei, Iulius Bedea (foto), a anun­ţat, ieri că oraşul iese din carantină astăzi la ora 8. “Conform ultimelor discuţii cu Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Judeţului Hunedoara, în oraşul Simeria va în­ceta măsura carantinării zonale înce­pând cu ziua de marţi 13 aprilie 2021 ora 8.00.Începând de marţi 13 aprilie 2021, ora 8.00 revenim la măsurile generale im­puse de starea de alertă instituită la nivel naţional.
Totodată, vaccinurile vor sosi la centrul de vaccinare în data de 19 aprilie, astfel că pe data de 20 va începe vaccinarea la Par­cul de Afaceri Simeria. De îndată ce vom primi informaţii noi le vom face publice! Mul­ţumesc pentru înţelegere cetăţenilor oraşului Simeria că au respectat regulile impuse în această perioadă”, a spus primarul Iulius Bedea.
Directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei a declarat că astăzi, atât Simeria, cât şi municiopiul Brad ies din carantină, Ţcu rezerva că scopul caran­tinării NU a fost atoins”. “Avem avizul INSP, cele două oraşe, Brad şi Simeria sunt scoa­se din carantină de marţi (n.r.-astăzi), deşi nu au atins scopul acestei măsuri, de a avea o incidenţă sub media pe ţară”, a de­clarat Sebastian Mezei, directorul DSP Hu­ne­doara. Incidenţa îmbolnăvirilor de Covid era ieri, în Brad de 5,69 la mia de locuitori, iar la Simeria de 4,94 la mia de locuitori. Media pe ţară era ieri de 3,69.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

10 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

10 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

23 de ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

23 de ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago