„Începând de duminică, 11 aprilie 2021, ora 8,00, revenim la măsurile generale impuse de starea de alertă instituită la nivel naţional, precum şi la eventualele măsuri comunicate ulterior de autorităţile competente”, a scris primarul municipiului Orăştie pe pagina sa de Facebook.
Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, incidenţa cazurilor de Covid la nivelul municipiului Orăştie era, ieri, 11 aprilie, de 4,84 la mia de locuitori.
Instituirea stării de carantină în municipiul Orăştie a fost contestată, pe 1 aprilie, de autorităţile locale, care s-au adresat instanţei de judecată, însă cererea de ridicare a măsurilor restrictive a fost respinsă. Cererea Municipalităţii Orăştie a fost respinsă, pe 7 aprilie, de judecătorii Secţiei Contencios-Administrativ şi Fiscal de la Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.
În judeţul Hunedoara se mai află în carantină zonală până marţi, 13 aprilie 2021, municipiul Brad cu o incidenţă de 6,15 la o mie de locuitori, şi oraşul Simeria, cu o incidenţă de 5,24 la mia de locuitori. (A. Năstase)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…