Categories: Comunitate

Sfârșit de octombrie sub semnul misterului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an, la sfârșit de octombrie, o petre­cere de Halloween la care i-am invitat pe toți prietenii bibliotecii noastre, de la mic la mare.

Zeci de bostani
Ca în fiecare an, am dorit să oferim o atractivă seară de Halloween și, în acest scop, am creat un decor adecvat acestei îndrăgite sărbători care a venit din lumea anglo-saxonă: curtea bibliotecii a fost împodobită cu zeci de bostani, iar programul artistic a reușit să pro­ducă atmosfera tainică și de magie necesare unei veritabile petreceri de Halloween.
Prietenii noștri au așteptat cu ne­răbdare această nouă seară de Halloween, o seară pe care noi am pre­gătit-o cu aceeași bucurie, cu aceeași plăcere din fiecare toam­nă. Ne-am bucurat să ve­dem în curtea bibliotecii tinerii care au venit la noi atrași de vraja aces­tei sărbă­tori.
De câțiva ani în­coace, Halloween-ul a devenit și la noi o săr­bătoare, o zi îndrăgită în care misterul, suspan­sul, dar și veselia fac casă bună și descrețesc frunțile tuturor. De ace­ea, această sărbătoare, venită de departe, din spa­țiul american și cel bri­tanic, a fost repede adop­tată și la noi, în mod deosebit de către tinerii doritori de petre­ce­re și deconectare. Cu siguranță, tinerii sunt cei care dau mereu tonul acestei serbări, ei au entuziasmul necesar pentru a intra în atmosfera plină de vrajă a Hallo­ween-ului, dar s-au aflat printre noi și per­soane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am creat-o.
Desigur, am adoptat sărbătoarea de Halloween, o petrecem cu veselie și plă­ce­re, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noas­tre tradiționale românești care nu pierd nimic din importanță și frumusețe. Ținem foarte mult la tot ceea ce în­seamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.
Nu uităm că Halloween-ul este o săr­bătoare a bunei dispoziții, a umorului, a antrenului, de aceea ea se pliază per­fect pe sufletul românesc.

Au fost premiați
Ca în fiecare an, și acum am lăsat copiii să-și pună fantezia la în­cer­care și le-am oferit prilejul de a lua parte la cele două îndrăgite con­cursuri: „Cel mai înspăi­mân­tător costum” și „Dovleacul de groază”. Așa cum ne-au obiș­nuit deja din anii trecuți, copiii și-au mani­fes­tat din plin ima­gi­na­ția, simțul artistic și inspirația în realizarea unor costume de monștri, sche­le­te, vrăjitoare, vampiri. Toate acestea au creat o atmosferă de mister și vrajă, ingrediente ce nu pot lipsi de la o petrecere de Halloween adevărată.
Biblioteca noastră, pe lângă acti­vitățile profesionale, de informare, pe care le desfășoară, pe lângă promovarea cul­turii, a marilor personalități și eveni­men­te, pe lângă lansările de carte, dorește și poate să organizeze și momente de des­tin­dere, de recreere, așa cum a fost și această seară de Halloween.
Ne-am propus ca, an de an, curtea noastră împodobită cu bostani să primească vizita­tori, care vor dori să se bucure alături de noi de vraja și misterul serii de Halloween.
Căștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii constând în hover­boards, trofee, diplome și cărți, iar toți copiii participanți la acest carnaval au primit din partea Bibliotecii Județene vată pe băț și bomboane.
Un moment special, o surpriză plăcută pen­tru toți cei prezenți, a fost imortalizarea pe fotografii la minut a fiecărui copil care s-a cos­tumat. Însoțiți de părinți, de bunici, de pri­e­teni, copiii s-au fotografiat și au plecat cu fru­moase amintiri din seara magică de Halloween.

Câștigătorii concursului „Cel mai înspăi­mân­tător costum”
Premiul I: Muntean Amora
Premiul al II-lea: Negrilă Jesica
Premiu al III-lea: Popa Natalia
Mențiune: Răcășan Sofia

Câștigătorii concursului „Dovleacul de groază”
Premiul I: Costoiu Daria
Premiul al II-lea: Muntean Amora
Premiul al III-lea: Berceanu Anastasia
Mențiune: Băștean Luca

Prietenii bibliotecii de toate vârstele sunt așteptați cu drag, an de an, la această în­dră­gită sărbătoare a sfârșitului de octombrie.

Ioan Sebastian Bara,
managerul bibliotecii județene

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

5 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

12 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

o zi ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago