De ce cumpără terenuri municipalitatea din Deva

Adriana Năstase

Primăria Deva este în căutare de tere­nuri pe care intenţionează să le cumpere şi să le concesioneze, ulterior, unor firme inte­re­sate să facă investiţii în municipiu, a anunţat vineri primarul Florin Oancea (foto).

Am pierdut o investiție
Potrivit acestuia, în urmă cu mai mulţi ani administraţia locală a avut în posesie mai multe suprafeţe de teren, însă, în timp, acestea au fost vândute, iar acum nu se reuşeşte asigurarea terenurilor solicitate de anumiţi investitori interesaţi în dez­vol­tarea unor noi afaceri în plan local.
„S-a vândut cam tot ce a fost domeniul public. S-au vândut terenurile munici­pa­li­tăţii. Vin investitori în Deva, iar prima con­diţie pe care o pun este dacă primăria poate pune la dispoziţie o suprafaţă de teren pe care să o concesioneze şi să plătească o redevenţă anuală, iar ei să-şi deruleze in­vestiţiile. Nu suntem în situaţia aceasta, dar în perioada următoare vom întreprinde mă­suri pentru a cumpăra suprafeţe generoase de teren pe care să generăm parcuri in­dustriale”, a arătat Florin Oancea.
Primarul Devei a menţionat că, din cauză că municipalitatea nu mai are terenuri su­fi­ciente, administraţia locală a pierdut, în urmă cu două luni, o investiţie de aproape 12 milioane de euro a unei companii ger­mane care intenţiona să dezvolte o afacere de producţie în oraş şi ar fi creat peste 500 de locuri de muncă.
Registrul Auto Român
Pe de altă parte, primarul a menţionat că municipalitatea va cumpăra un teren cu suprafaţă de 2,5 hectare în zona De­po­zitelor din Deva, locul fiind cunoscut pentru că acolo îşi desfăşoară activitatea mai mul­te societăţi comerciale.
„Registrul Auto Român (RAR) doreşte să facă o investiţie de peste 3,5 milioane de euro în municipiul reşedinţă de judeţ, deşi mai aveau oferte de la Hunedoara şi Şoi­muş. Intenţia noastră este ca RAR să ră­mână în Deva. Aveau nevoie de o suprafaţă de teren pe care să o concesioneze, aproa­pe 8.000 de metri pătraţi, şi joi, prin votul consilierilor locali, cu excepţia celor de la AUR, a trecut acest proiect acest proiect de hotărâre în Consiliul Local”, a precizat pri­marul Devei.
Primarul a mai spus că autoritatea locală pregăteşte mai multe proiecte de investiţii pu­blice pe fonduri europene, iar pentru materializarea acestora va avea nevoie de noi suprafeţe de teren.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

3 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

3 ore ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

3 ore ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

3 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

3 ore ago

Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Lupeni, remarcați pentru profesionalism în depistarea bărbatului bănuit de comiterea mai multor infracțiuni grave

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara subliniază profesio­na­lis­mul și implicarea celor doi polițiști care au depistat…

3 ore ago