Categories: ActualitateFlash

Șeful Casei Județene de Sănătate: Nu se poate verifica dacă concediile medicale sunt pe bune sau nu

Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a derulat 58 de controale în perioada ianuarie-iulie 2023 pen­tru verificarea modului de acordare a concediilor medicale.

În creștere
Vizați au fost medicii de familie și medicii specialiști din cadrul unităților sanitare din județ. În urma controalelor au fost constatate nere­guli cu privire la com­pletarea formu­la­re­lor, sau neres­pec­ta­rea du­­ratei legale de a­cor­dare a con­ce­diilor medicale. Astfel, au fost aplicate 21 de sanc­țiuni contractuale sau contravenționale, se a­rată într-un comunicat al Casei Județene de Asi­­gu­rări de Sănătate (CJAS) Hunedoara.
Anunțul sec, făcut de cei de la CJAS, poate fi tradus astfel: se uzează de aceste concedii medicale, iar acest lucru afectează economia.
Potrivit șefului CJAS, Adrian David (foto), nu se poate verifica dacă aceste concedii sunt date, pe bune, adică beneficiarii sunt bolnavi de-ade­văratelea sau sunt doar închipuiți.
„Este un trend eliberarea de concedii medicale, care afectează economia. În județ, numărul de con­cedii medicale este în ușoară creștere, iar la nivel național stăm foar­te bine când vine vorba de numărul acestora, ce­ea ce nu este în regulă. Din pă­cate, nu putem verifica dacă medicii dau pe bune ase­menea concedii”, a declarat Adrian David, directorul general al CJAS Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

o zi ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

o zi ago