Categories: Actualitate

Cum a salvat primarul Bradului o barză

Primarul Florin Cazacu (medalion) a reușit să salveze o bar­ză (foto) că­zută în grădina unei fe­mei din zona mu­ni­ci­piului Brad. Marți sea­ra, edilul șef al Bradului nu a mai stat pe gân­duri și s-a dus peste 100 de kilo­metri cu barza la Aso­ciația „Prietenii berzelor”.
„O femeie din zona Bradului a găsit barza la ea în curte. Mi-a adus-o mie și m-a rugat să o duc la veterinar. Am luat barza, am sunat la un veterinar din Deva și acesta mi-a spus că cel mai bine este să transport pasărea la cei de la Asociația ((Prietenii ber­ze­lor)), care sunt specialiști în salvarea acestora, au salvat peste 1.000 de berze. Așa am și făcut. Am lăsat-o acolo, barza are un traumatism la picioa­re. Ieri, ea a început iar să mă­nânce, semn că se re­face. Mă bucur că am reușit să o sal­văm”, a de­clarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. (S.P.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago