Actualitate

Şefii Primăriei Hunedoara, audiaţi de magistraţi

Cristina Ghenea

A început judecarea propriu-zisă în cel de-al doilea dosar de corupţie în care primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la conflict de interese. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au audiat inculpaţii.
S-a stabilit un nou termen
Alături de primar, în acest dosar, mai sunt judecaţi şi viceprimarul Nicolae Robert Dan, fosta şefă a Serviciului Buget-Finanţe a primăriei, Daniela Căpâlnă, precum şi Ioan Ţiplea, fost inspector de specialitate la Compartimentul Achiziţii Publice din aceeaşi instituţie. „La acest termen, a fost citit actul de acuzare şi au fost audiaţi inculpaţii. Magistraţii au stabilit următorul termen de judecată în acest dosar, pentru data de marţi, 22.11.2011, în vederea administrării de probe în cauză“, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Îşi susţin nevinovăţia
Primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, îşi susţine în continuare nevinovăţia şi crede că este vorba doar despre o încercare de discreditare a sa. „Acuzaţiile care mi-au fost aduse sunt neadevărate şi voi demonstra asta. La fel cum am declarat şi în faţa instanţei, la audieri, îmi susţin în continuare nevinovăţia“, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara. La fel a declarat şi viceprimarul Robert Dan, care îşi susţine nevinovăţia, afirmând că va dovedi asta în timpul procesului.
Primarul Hunedoarei şi cei patru subordonaţi ai săi au fost trimişi în faţa instanţei de procurorii DNA, sub acuzaţiile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la conflict de interese. Prejudiciul total cauzat de învinuiţi a fost estimat la 40.000 de euro. Precizăm că toţi cei patru au mai fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru fapte similare, într-un alt dosar, aflat tot pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

Un comentariu la „Şefii Primăriei Hunedoara, audiaţi de magistraţi

  • Asta-i Hada cel adevarat !!! Cel care trei ani a papat banii orasului impreuna cu taticul fara sa faca nimic si acum , pentru fraieri , pune niste asfalt electoral, pentru care indatoreaza orasul pe zeci de ani … Poate asta merita hunedorenii ….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura