Sectiile de votare, conduse de someri

Nicolle Ebner

Listele publicate pe site-ul Prefecturii Hunedoara cu preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare desemnaţi în urma tragerii la sorţi, care a avut loc în 28 mai, reflectă faptul că, încet dar sigur, locul magistraţilor şi juriştilor la coordonarea secţiilor de votare este luat de pensionari, şomeri, barmani, ospătari, paznici şi elevi.

Număr insuficient de magistraţi şi jurişti
Potrivit prevederilor legale, “birourile electorale ale secţiilor de votare sunt alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia, care sunt, de regulă, magistraţi sau alţi jurişti… În cazul în care numărul juriştilor este insuficient, lista va fi completată, la propunerea prefectului, cu alte persoane cu o reputaţie bună în localitate, care nu fac parte din nici un partid politic…”. Asta spune legea, dar MESAGERUL HUNEDOREAN a scris, în ediţia de marţi, 2 iunie, care este realitatea din unele comune. Iar curiozităţile continuă…

Ştiaţi că…
… la secţiile de votare 172, 173 şi 175 din Vulcan, locţiitorii sunt elevi?
– la secţia de votare nr. 390 din Lunca Cernii, preşedinte este un student, iar vicepreşedinte, un şomer?
-în comuna Vaţa de Jos, locţiitorul secţiei 504 are profesia de ospătar, iar locul de muncă este la Primăria Vaţa de Jos? În paralel, la secţia 500, locţiitor este un bucătar care culmea, are acelaşi loc de muncă-Primăria Vaţa de Jos.
– la singura secţie de votare din comuna Bătrâna, preşedinte este tehnicianul primăriei, iar locţiitor, şoferul din primărie?
– la două dintre secţiile de votare din comunele Beriu şi Brănişca, locţiitori sunt paznicii primăriilor?
– în comuna Hărău, locţiitor este o casnică?
– în comunele Gurasada, Petrila, Uricani, Băniţa, Tomeşti, Veţel, Vălişoara sunt, în total, 39 de secţii de votare, şi în absolut toate, preşedinţii şi locţiitorii sunt numai şi numai funcţionari şi angajaţi ai celor şapte primării?
-la polul opus sunt comunele Şoimuş şi Lăpugiu de Jos, unde nici un reprezentant al celor două primării, fie el funcţionar sau angajat, nu apare pe lista preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare?
-preşedintele secţiei de votare de la Sântămărie Orlea este şomer?
La nivelul judeţului Hunedoara, preşedinţii şi locţiitorii celor 523 de secţii de votare au fost desemnaţi în urma tragerii la sorţi din 28 mai 2009. Pentru acest scrutin, cele mai multe secţii de votare au fost înfiinţate în municipiile Hunedoara-48, Deva-40, şi Petroşani-26.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

14 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

14 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago